Recital cameral de mare clasă, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, la Brăila

Sâmbătă, în sala de spectacole a Școlii Populare de Arte “Vespasian Lungu”, din Municipiul Brăila, a avut loc un concert cameral de mare clasă, desfășurat în cadrul Proiectului “România Universalis”, demarat în anul 2019, de către violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, dedicat celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană şi împlinirii a două decenii de la proclamarea zilei de 21 mai, de către Adunarea Generală a O.N.U., drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, dialog şi dezvoltare.
Cei doi reputați muzicieni au reușit să capteze atenția celor prezenți în sala de spectacol cu un repertoriu deosebit, menit să marcheze multiculturalitatea specifică românilor, sărbătorind astfel prin muzică “Ziua Internațională a Diversității”, cei doi artiști interpretând cu un talent inegalabil mai multe piese muzicale aparținând unor mari compozitori. Recitalul a cuprins creații camerale semnate de George Enescu, Béla Bartók, Walter Klepper, Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Hilda Jerea, dar și creații aparținând compozitorilor Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu şi Roman Vlad.
Aplauzele continue au punctat, de la sine, aprecierea publicului privind modul spectaculos în care notele muzicale au erupt pur și simplu din arcușul viorii sau din clapele pianului, mânuite cu atât de multă dăruire și talent de cei doi muzicieni.

“Brăila este un conglomerat de cultură!”

Făcând referire la proiectul “Romănia Universalis” și prezența sa la Brăila, pianistul Ștefan Doniga a ținut să puncteze legătura evidentă dintre cele două elemente: “Noi, de fiecare dată, am dat câte o semnificație acestor proiecte și exact cum spunea și domnul director (n.r. Gigi-Cristian Morozan, managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu”), este apel la cultură. Nu folosim muzica pentru a găsi o motivație să ne facem profesia, chit că o facem bine, chit că o facem mai puțin bine. Căutăm mereu în cultură, nici măcar justificări, căutăm sprijin pentru felul în care e nevoie să înțelegem lucrurile.
Faptul că anul acesta sărbătorim 15 ani de la cel mai important eveniment din istoria modernă a României, așa cum îl înțelege fiecare, este, până la urma – urmelor, o dovadă a faptului că să fii parte dintr-o uniune puternică și cu niște valori foarte clare în vremuri de restriște, cum sunt acum, e un lucru foarte bun.
Eu cred că merită marcat lucrul acesta, dar merită marcat cu valorile proprii. Și atunci cum ne-am gândit să facem lucrul acesta, să marcăm prin cel mai frumos simbol posibil, prin a demonstra diversitatea culturii românești. Pentru că dacă este «Ziua mondială a diversității», noi demonstrăm că, defapt, Europa s-a integrat în România și în cultura română mult înainte ca noi să ne integrăm în Uniunea Europeană. Și toate valorile acestea, care acum sunt evident expuse, de unitate în diversitate, toleranță, coeziune, coexistență, ele au existat în România. Cultura română este un model unic în Europa, în cele din urmă, de îmbinare a extrem de diverse culturi.
Noi am ales lucrul acesta să îl simbolizăm prin muzică. Cântăm piese compuse de compozitori români de șapte etnii diferite. Nu știu dacă foarte multe dintre culturile europene se pot mândri cu o astfel de bogăție și o astfel de diversitate. Și am ales, în mod special, să mergem să cântăm aceste piese în locuri care sunt simbolice pentru această calitate a culturii noastre. Iată Brăila. Brăila este un conglomerat de cultură. Am fost în Satu Mare, la fel. În Baia Mare, în Zalău, în Oradea, Arad, Timișoara. Am ales aceste orașe în care diversitatea culturală face parte din viața fiecăruia și de asta ne bucurăm că suntem aici.”

“Cântă pentru dvs. astăzi, în sfânta zi de sărbătoare a Împăraților Constantin și Elena, pentru că iubesc muzica, pentru că iubesc ceea ce fac!”

La Brăila, evenimentul (prezentat şi publicului din alte 10 orașe din ţară) s-a desfăşurat în baza colaborării dintre Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila.
Ana Hărăpescu, directorul Direcţei Judeţene pentru Cultură Brăila, a ținut, în mod special să mulțumească celor doi muzicieni pentru prezența lor la Brăila, în pofida unei agende pline de evenimente culturale: “Sunt veniți aici și cântă pentru dvs. astăzi, în sfânta zi de sărbătoare a Împăraților Constantin și Elena, pentru că iubesc muzica, pentru că iubesc ceea ce fac și pentru că au simțit că aici pot să împărtășească o bucățică din sufletul și pasiunea dumnealor. Prin Asociația culturală Innovart se desfășoară acest turneu național în care, printr-o buclă a timpului, a fost prinsă și Brăila.
Sunt niște oameni deosebiți, așa că v-am invitat să ascultați câte ceva din ceea ce au pregătit pentru acest concert matineu, pentru că atât se poate, atât ne lasă timpul. Și vis-a-vis de simbolistica acestei zile, pentru că nu știu câți dintre dvs. știți, vă vom aminti că acum 15 ani România a devenit stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Dacă tot contribuim din greu cu fonduri și cu de toate, eu zic să fim mândri că suntem acolo în formația asta de elită a Uniiunii Europene, și să ne mândrim cu ceea ce am putut contribui noi până acum la consolidarea acestei construcții.
Și tot în această zi, de 20 de ani, adică din 2002, Adunarea generală a Națiunilor Unite a stabilit că se va sărbători Ziua mondială pentru diversitate culturală, dialog și dezvoltare. Cei trei D, care sunt într-o interdependență extraordinară și am zis, unde se poate mai bine sărbători dialogul intercultural, interetnic decât la Brăila? Asta suntem ca și comunitate, un conglomerat de tradiții, de obiceiuri, de culturi specifice, care au stat într-un dialog permanent de secole, de mai bine de 654 de ani de la prima atestare documentară a Brăilei.
Ce înseamnă diversitatea culturală știți, că sigur toți aveți prieteni, cunoștințe, rude, elevi, dascăli, pe cineva de altă etnie, cu altă cultură, cu altă înțelegere a lumii, cu alte valori. Este extraordinar, noi învațăm de la ei, îi lăsăm să se manifeste, ei învață de la noi și uite așa coexistăm în mod pașnic într-o lume a războiului, în care nimeni nu se mai înțelege cu nimeni.”

Corul mixt “Trison”, al Şcolii Populare de Arte Vespasian Lungu, renumit pe plan național și internațional

În încheierea spectacolului, a avut loc un recital, aplaudat la scenă deschisă, al Corului mixt “Trison” al Şcolii Populare de Arte Vespasian Lungu, dirijat de renumiții profesori Marcica şi Ştefan Lupu, program care a inclus piese ale unor compozitori români şi străini.
Corul mixt “Trison” a fost prezent, de-a lungul timpului, la diferite festivaluri naționale și internaționale, între acestea înscriindu-se Festivalul internaţional de muzică corală “I.D. Chirescu”, ediţia a XXXIX-a, desfășurat la Cernavodă în data de 12 decembrie 2020, cât și Festivalul – Concurs Naţional Coral de Muzică Sacră, ediţia a III-a, de la Botoșani, unde a și obținut o mențiune, festival desfășurat în luna aprilie a acestui an.

Sursă foto: Fb. Gigi Morozan