Corul mixt “Trison” a obținut mențiune la Festivalul – Concurs Naţional Coral de Muzică Sacră de la Botoșani

Corul mixt “Trison” al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” Brăila a obținut mențiune la Festivalul – Concurs Naţional Coral de Muzică Sacră, ediţia a III-a, de la Botoșani.
„Participare meritorie a Corului mixt “Trison” al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” Brăila la Festivalul – Concurs Naţional Coral de Muzică Sacră, ediţia a III-a, 2 aprilie 2022, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Dirijat de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu, Corul a primit Menţiune evoluând în faţa juriului prezidat de recunoscutul compozitor, doctor în muzică și profesor universitar Sabin Pautza. Felicitări Corului şi domnilor profesori dirijori!”, a spus Cristian Morozan, managerul Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” Brăila.

Concursul s-a adresat formaţiilor corale de amatori, coruri de copii şi coruri de adulţi, și s-a desfășurat pe 4 secțiuni. Repertoriul a cuprins muzică pe text religios, spiritual și filosofic, din toată istoria muzicii corale.
Președintele juriului a fost dirijorul, profesorul, muzicologul, dar mai ales compozitorul de geniu, Sabin Păutza. Membrii juriului au fost: profesorul Alexandru Romanovschi și preotul și dirijorul Ciprian Curcă – Atudosiei, personalități în domeniul muzicii corale.


Sursă foto: Fb. Şcoala Populară de Arte Vespasian Lungu Brăila
Pingback: Recital cameral de mare clasă, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, la Brăila | Stiri brailene