Înainte de contestații, Liceul de Arte ”H. Darclee” se mândrește cu un elev cu media generală 10 la Bacalaureat. Rata de promovare la Bacalaureat este în creștere în 2021, față de anul trecut

Rata de promovare înregistrată în sesiunea iunie-iulie, a acestui an, a examenului naţional de bacalaureat 2021 pentru județul Brăila, au anunțat reprezentanții ISJ Brăila într-un Comunicat de Presă publicat în data de 5.07.2021, este de 73,9%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2020 (71,4%).
Rata de succes pentru promoția 2020 – 2021 este de 80,44%.
La probele scrise s-au prezentat 1604 candidaţi dintre cei 1680 de candidaţi înscrişi. Nu au fost candidați eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă la nivelul județului Brăila. Este important de menționat faptul că un candidat din județul Brăila, de la Liceul de Arte ”H. Darclee”, a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 5 iulie 2021, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
Sursa citată mai precizează că în ceea ce privește contestațiile, acestea pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (6-9 iulie 2021), vor fi comunicate vineri, 9 iulie 2021.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s