Mihai Isvoranu – despre cum vede prioritățile legate de sănătate în municipiul Brăila

Săptămâna trecută am vorbit despre criza din educație și, în particular în Brăila, de lipsa unor proceduri coerente, fapt care m-a determinat să fac o solicitare de informații către Inspectoratul Școlar General Brăila.
De fapt, criza din educație este generată de criza din sănătate cu care ne confruntăm de peste șase luni.
În contextul în care suntem, am realizat ceva ce știm cu toții de fapt: Brăila nu are un spital de pediatrie! Chiar dacă există secții speciale în spitalele existente, nu putem continua la nesfârșit cu renovări de clădiri vechi care nu au nici măcar instalații de climatizare speciale pentru servicii medicale.
Este momentul să vorbim despre modernizarea clădirilor vechi, atât cât este posibil, dar cred că este momentul să vorbim și despre clădiri noi și moderne, la standardele secolului în care trăim.
Unul dintre proiectele cele mai importante pentru acest oraș este, după mine, construirea unui spital de pediatrie sau măcar a unei policlinici pentru copii.
Când eram eu copil exista în Brăila un spital specializat. Clădirea aceea nu mai corespunde standardelor actuale, oricât am moderniza-o, dar putem să decidem că facem un spital pentru copii nou. Nu mă refer la un spital ca cel pe care îl face Dăruiește Viața, ci la un spital relativ mic, pe care orașul să își permită să îl facă, dar apoi să îl opereze – mă refer aici la personalul medical necesar și la costurile de funcționare.
Ca să vedem cât de necesar este acest spital, vă invit să ne gândim la un scenariu în care acum, în această perioadă, avem mulți copii care se îmbolnăvesc de bolile sezonului rece, ca să nu ne gândim la ceva mai rău. În această perioadă, ar trebui să ne gândim la copiii care trebuie izolați, protejați, internați cu un părinte – în condițiile actuale, nici trenul spre București nu ar mai fi soluția deoarece probabil nu o să putem să îl folosim din cauza simptomatologiei.
Astăzi, singurul loc unde putem merge cu copiii cu probleme – mă refer la sistemul public de sănătate – este serviciul de urgență de la Spitalul Județean de Urgență, unde se așteaptă cu orele din motive de aglomerare și suprasolicitare a serviciului.
Este un proiect pe care primăria poate și trebuie să și-l asume, chiar dacă majoritatea spitalelor sunt în grija Consiliului Județean.
Independent de criza creată de coronavirus, eu cred cu tărie că Brăila are nevoie de un spital de pediatrie. Criza doar ne subliniază mai clar nevoia.
În Raportul privind Respectarea drepturilor copilului în România din 2019 am găsit o cifră tulburătoare: Brăila este unul dintre județele unde mortalitatea infantilă este peste media națională (6,5 la mie în România, în 2018, respectiv 8,8 la mie în Brăila).” – Sursa (pag. 65): https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/97/9752e45b-e734-4d25-8d8f-b2f899a7fe73.pdf
Policlinicile publice sunt, după mine, fundația unei asistențe medicale corecte în prima linie.
În Brăila nu mai avem, de facto, policlinici publice. Clădirile în care funcționau cândva policlinici – acum privatizate – au fost construite înainte să mă nasc eu și au fost gândite pentru vremea aceea.
În ultimele decenii nu s-a mai construit nici o policlinică nouă. După mine, existența unor policlinici moderne în principalele cartiere ale orașului ar oferi cetățenilor servicii de asistență medicală de calitate și ar simplifica atât viața lor, cât și a personalului medical.
Când vorbim de sănătate, ar trebui să începem de la sport de masă
Ultimul punct pe care îl consider foarte important din perspectiva sănătății este legat de sport, de mișcare, de cultura acestui lucru care trebuie să înceapă de la cele mai mici vârste. Și ajungem din nou la școli și la educație – mai precis la educația de a face sport pentru sănătate.
Vreau să vorbesc aici despre terenurile de pe lângă școli, care, din păcate, arată jalnic, seamănă mai mult cu niște maidane cu buruieni. Să fim practici: sunt niște curți folosite trei luni pe an (mai, iunie, septembrie), apoi devin nepracticabile din motive de vreme, iar copiii au acces extrem de limitat la niște săli de sport. Ca să practici orice sport în afara puținelor ore de educație fizică, trebuie să mergi la o sală privată – acest lucru este, știm toți, prohibitiv pentru majoritatea părinților.
Copiii cu dizabilități reprezintă o categorie puțin luată în seamă – poate pentru că nu aduc voturi.
Eu cred că modul în care avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi ne definește ca oameni și ca societate. Cred că administrația locală trebuie să facă niște lucruri simple care să le ușureze familiilor cu copii cu dizabilități accesul la drepturile lor legale – de la diferite hârtii și adeverințe la indemnizațiile care li se cuvin legal, date fără a-i face să se simtă cerșetori și mai ales o mână de ajutor de la administrația locală.
Evident, punctele ridicate de mine presupun bugete. De unde fonduri pentru aceste proiecte? Răspunsul este acesta: există un program care oferă fonduri europene doar pentru sănătate: Programul Operațional Sănătate (POS), cu un buget total alocat de 4,068 miliarde euro. Deci fonduri există. Doar că, pentru a fi accesate, mai avem nevoie de muncă și asumare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s