Numai într-o săptămână, 183 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiștii locali brăileni celor care nu respectă legea

În perioada 04–11.08.2020, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010. Poliţiştii locali au constatat şi aplicat 183 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.930 lei.
În perioada analizată au fost depistate şi sancţionate 5 persoane cu amenzi în valoare de 5.500 lei, conform H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003. Totodată, a fost sancţionat contravențional un brăilean, în vârstă de 41 ani, cu amendă în valoare de 1.000 lei, acesta fiind depistat pe terenul viran din capătul str. Arad descărcând dintr-un atelaj hipo gunoi menajer, pe domeniul public, în loc neautorizat.
Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost depistate și sancţionate contravenţional 2 persoane cu amenzi în valoare de 2.000 lei.
Astfel, un bărbat, în vârstă de 38 ani, din Brăila s-a ales cu amendă în valoare de 1.000 lei, el fiind depistat pe str. Mihai Bravu aruncând gunoi menajer pe domeniul public, în loc neautorizat. Și un alt brăilean, în vârstă de 40 ani, a fost sancționat de către polițiștii locali tot cu amendă în valoare de 1.000 lei, după ce a fost depistat pe Calea Galați, aruncând gunoi menajer pe domeniul public, în loc neautorizat.
Pentru neîntreținerea curățeniei și igienei în locuințe, în anexele gospodărești, în curți și în grădini, precum și pe alte terenuri pe care le dețin, împiedicând prin aceasta convețuirea în condiții civilizate a colocatarilor și vecinilor a fost depistat şi sancţionat contravenţional un bărbat, în vârstă de 72 ani, din Brăila, acesta fiind sancționat de către polițiștii locali cu avertisment, în calitate de proprietar al unui imobilul situat pe str. Ștefan cel Mare, pentru că nu a luat măsuri de întreținere a curățeniei în curtea imobilului său.
Pentru atingerea adusă prestigiului sau amenințarea săvârșită împotriva funcționarului public împuternicit să constate și să aplice prevederile H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003, a fost depistat și sancționat contravențional un brăilean, în vârstă de 62 ani, cu amendă în valoare de 2.500 lei deoarece a adresat înjurii polițiștilor locali, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de natură să atingă prestigiul funcționarului public.
Pentru deținerea câinilor pe spațiile comune din jurul imobilelor sau în adăposturi amplasate pe domeniul public, conform H.C.L.M. Brăila nr. 19/2014, a fost depistată și sancționată contravențional o persoană, în vârstă de 72 ani, din Brăila, aceasta primind un avertisment pentru creșterea unui câine pe trotuar, în fața imobilului în care locuiește.
Pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului conform Legii nr. 349/2002 Modificată de Legea nr.15/2016, a fost depistat și sancționat contravențional un brăilean, în vârstă de 62 ani, acesta primind o amendă în valoare de 500 lei, după ce a fost depistat fumând în incinta unui părculeț de joacă pentru copii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s