Cursuri gratuite la Şcoala de vară, organizate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu”

În perioada 26 iunie – 14 iulie 2023, brăilenii interesaţi vor putea participa la cursurile gratuite din oferta educaţională a Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila. Înscrierile încep din data de 29 mai 2023.
Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila invită doritorii din Municipiul şi Judeţul Brăila să se înscrie la cea de a cincea ediţie a ŞCOLII DE VARĂ, care se va desfăşura, după un program flexibil, în perioada 26 iunie – 14 iulie 2023, de luni până vineri, la sediul din Municipiul Brăila, strada Mărăşeşti, nr. 1.
Cursurile se adresează celor cu vârsta de cel puţin 6 ani (în funcţie de disciplina aleasă), sunt GRATUITE şi vor fi coordonate de cadre didactice calificate, cu experienţă.
Cei interesaţi vor putea să se înscrie la cel mult trei discipline din oferta educaţională a Şcolii: canto muzică uşoară, canto muzică populară, pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuţie (tobe), pictură/ grafică de şevalet/ artă decorativă/ iconografie, fotografie (pentru cei peste 16 ani), actorie, dans popular. Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila se pot înscrie doar la o altă disciplină decât cea pe care o studiază.
“Prin acest demers dorim să oferim participanţilor, de diferite vârste, o modalitate atractivă de petrecere a timpului liber, posibilitatea testării aptitudinilor şi iniţierii în studiul artelor, să contribuim la promovarea tinerelor talente, dar şi să prezentăm personalul de specialitate şi dotările școlii.
Înscrierile se pot face în perioada 29.05-23.06.2023 la sediul instituţiei, la numerele de telefon 0239/612104 sau 0770/492.028, ori pe adresa de email vespasianlungu@yahoo.com. Detalii suplimentare se vor primi la momentul înscrierii.
Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Brăila – Cea mai potrivită alegere pentru timpul tău liber!”, a precizat Gigi-Cristian Morozan, managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila.