Incendiu în lanț, la mai multe imobile din municipiu | Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD

Vineri, 19 mai 2023, un incendiu puternic a afectat mai multe imobile din Municipiul Brăila. Acesta, susțin reprezentanții ISU Dunărea Brăila, ar fi pornit “de la imobilul SUPAFLC, din str. Unirii, unde se executau lucrări de hidroizolație cu ajutorul unui dispozitiv cu flacără”.
La sosirea echipajelor de intervenție ale ISU Brăila, ardeau generalizat acoperișurile de la patru locuințe, atât de pe str. Unirii cât și de pe bdul Al. I. Cuza. Cele patru locuințe sunt lipite una de alta. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.
Conform sursei citate, au ars, la adresa de unde a pornit incendiul, cca. 50 mp de acoperiș din lemn acoperit cu tablă și s-au degradat bunurile din locuință. De asemenea, au fost afectate alte patru locuințe învecinate, astfel: la prima locuință din str. Unirii (al doilea locatar), au ars 45 mp acoperiș din lemn acoperit cu tablă, s-au degradat tavanele, pereții și bunurile din două dormitoare, o bucătărie și o baie; la a doua locuință din str. Unirii, au ars cca. 4 mp de acoperiș din lemn acoperit cu tablă și cca. 15 mp izolație din polistiren; la o altă locuință din bdul Al. I. Cuza, au ars cca. 5 mp acoperiș din lemn acoperit cu tablă și s-au degradat plafonul unei camere și bunurile din aceasta; iar la ultima locuință, tot din bdul Al. I. Cuza, au ars cca. 50 mp acoperiș din lemn acoperit cu tablă și s-au degradat plafoanele, pereții și bunurile din patru camere, hol, baie și bucătărie.
A ars și acoperișul unei magazii cu o suprafață de cca. 16 mp și s-au degradat bunurile din aceasta. De la această adresă, o persoană de sex feminin, în vârstă de 69 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, aflat la locul intervenției.
“Pentru limitarea și lichidarea incendiului s-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.”, au mai precizat reprezentanții ISU Dunărea Brăila.
Sursă foto: ISU “Dunărea” Brăila