Daruri de sărbători | Peste 300 de copii din comuna Dudești au primit cadouri de la tinerii liberali brăileni

Tinerii liberali din județul Brăila au fost în vizită la peste 300 de copii din comuna Dudești și le-au oferit cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Tinerii liberali, cu ajutorul președintelui PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, au mers în comuna Dudești și au oferit mici atenții copiilor de acolo.
“Ne-am gândit să fim noi Moș Crăciun, anul acesta. Am hotărât împreună cu ceilalți colegi să le cumpărăm câte ceva copiilor din comuna Dudești. E un sentiment minunat să oferi fără să aștepți să fii răsplătit în vreun fel. Ți se umple sufletul de bucurie când îi vezi pe copii fericiți până la lacrimi pentru niște lucruri care nouă ni se par atât de neînsemnate. Ținem să mulțumim, în mod special, domnului președinte PNL Brăila, Alexandru Popa pentru sprijinul pe care ni-l oferă de fiecare dată.
Le-am promis celor mici că îi vom mai vizita, cât de curând. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare și vă anunț, pe această cale, că astfel de acțiuni din partea noastră se vor mai repeta.”, a declarat Romică Andone, președintele TNL Brăila.