Amenzi de mii de lei pentru mizerie și nepăsare!

În perioada 15 – 22.11.2022, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010. Referitor la păstrarea curățeniei pe raza Municipiului Brăila, polițiștii locali au depistat şi sancţionat 6 persoane, cu amenzi în valoare de 4.500 lei conform H.C.L.M. Brăila nr. 400/2022.
Astfel, 4 persoane au fost depistate și sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 4.000 lei, pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public sau privat al Municipiului Brăila, precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz) a bunurilor materiale de orice fel ca: utilaje, mijloace auto, tonete, chioșcuri, mese, construcții metalice, materiale de construcții de orice fel, etc.
Astfel, o persoană din Brăila, în vârstă de 48 ani, s-a ales cu amendă în valoare de 1.000 lei, aceasta fiind depistată aruncând un sac din plastic plin cu gunoi menajer și vegetal pe domeniul public, în loc neautorizat.
Cu amendă în valoare de 1.000 lei, a fost sancționată contravențional o altă persoană, tot din Brăila, în vârstă de 66 ani, aceasta fiind depistată de polițiștii locali în timp ce arunca o pungă din plastic plină cu gunoi menajer pe domeniul public, în loc neautorizat.
Aceeași amendă a primit-o și o altă persoană, în vârstă de 35 ani, tot din Brăila, aceasta fiind depistată aruncând o pungă plină cu gunoi menajer lângă recipientele de colectare selectivă, pe domeniul public, în loc neautorizat.
Alte 2 persoane, din muncipiul Brăila, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 500 lei, pentru depozitarea deșeurilor de orice natură produse în gospodării proprii în capacitățile de colectare aparținând asociațiilor de proprietari sau în coșurile stradale sau în alte capacități de colectare conform H.C.L.M.Brăila nr. 133/2022.