Programul eparhial “Vacanța din pridvorul bisericii”, desfășurat și în parohiile Ulmu și Mohreanu

Programul eparhial “Vacanța din pridvorul bisericii” a continuat, de data aceasta, în parohiile Ulmu și Mohreanu Județul Brăila.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohiile Mohreanu și Ulmu, din protopopiatul Făurei, județul Brăila, au organizat o tabără de 3 zile pentru copii din grupurile catehetice parohiale.
Ca urmare, 34 de copii din cele două parohii brăilene, însoțiți de cei doi preoți parohi și trei cadre didactice, s-au bucurat de o binemeritată vacanță, după ce în săptămâna premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului copiii, însoțiți de preoții parohi, au colindat credincioșii din localitate.
„Prima oprire a fost la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, unde copiii și însoțitorii lor și-au plecat genunchii inimilor în biserica mănăstirii, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate cu prisosință în viața lor, rugându-se totodată și pentru călăuzirea pașilor spre săvârșire de fapte bune și mântuirea sufletelor.
În continuare, tinerii au vizitat Grădina Zoologică din Brașov, unde au admirat numeroasele specii de animale de acolo, au vizitat Piața Sfatului și Biserica Neagră din aceeași localitate și s-au bucurat de frumusețea naturii creată de Dumnezeu într-o drumeție montană spre Cascada Tamina.”
, au specificat reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos într-un mesaj făcut public pe o rețea de socializare.
Aceste activități se înscriu în programul eparhial de tabere desfășurat în această vară de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Sursă foto: Fb. Arhiepiscopia Dunării de Jos