Prefectul Iulian Timofei deschide seria audiențelor publice din mediul rural, prima localitate vizată fiind orașul Ianca

Locuitorii orașului Ianca pot merge luni în audiență la prefectul Județului Brăila. Prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei, deschide seria audiențelor publice cu cetățenii din mediul rural, prin întâlniri directe, față în față.
Prima astfel de întrevedere este programată pentru ziua de luni, 27 iunie, la sediul Casei de Cultură din Ianca, unde sunt așteptați petenții care s-au înscris deja în audiență, precum și cetățenii care nu au parcurs încă această procedură dar doresc să-și prezinte, totuși, problema reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Sesiunea de audiențe începe la ora 10:30 și va dura aproximativ 2 ore, în funcție de numărul persoanelor care se vor înscrie.
”Așa cum am promis, bifăm o premieră la nivel local în ce privește derularea audiențelor: voi avea discuții direct cu cetățenii din mediul rural și începem cu orașul Ianca. Alături de mine vor fi prezenți și funcționari publici din aparatul de specialitate al Instituției Prefectului Județul Brăila pentru ca, în funcție de complexitatea spețelor prezentate de petenți, să putem furniza un răspuns imediat și documentat. Îi aștept la întâlnirea de luni și pe cetățenii din comunele limitrofe orașului Ianca.”
Iulian Timofei
Viitoarele întâlniri cu reprezentantul Guvernului în teritoriu vor fi anunțate din timp, atât pe pagina web a Instituției Prefectului Județul Brăila, cât și pe cele ale primăriilor unde vor fi susținute audiențele.