Recomandări ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor de care ar trebui să țineți cont în minivacanța de Rusalii!

Astăzi, Instituția Prefectului – Județul Brăila a fost gazda unei acțiuni de diseminare a informațiilor privind măsurile stabilite la nivel teritorial în contextul apropierii minivacanței de Rusalii, acțiune derulată împreună cu purtătorii de cuvânt din partea Inspectoratului de Poliție Judeţean Brăila – inspector de poliție Ostache Elena, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila – sergent major Abăseacă Andreea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila – colonel Stoian Ștefan.
Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, a prezidat, în cursul zilei de joi, 9.02.2022, o ședință operativă cu reprezentanții celor 3 instituții MAI amintite mai devreme, context în care a reiterat idea că se impune ca efectivele Ministerului Afacerilor Interne să fie suplimentate față de dispozitivele curente, atât în mediul urban cât și în cel rural, pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor.

Recomandările polițiștilor brăileni pentru perioada minivacanței de Rusalii

Polițiștii brăileni vor fi la datorie și în această minivacanță de Rusalii fiind luate măsuri pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, astfel încât oamenii să fie în siguranță!
De asemenea, polițiștii rutieri se vor afla în teren pentru fluidizarea traficul rutier pe drumurile spre stațiunile turistice precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, scop în care vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave, pentru cei care călătoresc în minivacanța de Rusalii.
Dacă plecați la drum, conduceți cu viteză redusă, în special atunci când carosabilul este umed. Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca de acasă!
Având în vedere că minivacanţa de Rusalii coincide cu începerea vacanței școlare, iar ca această perioadă să fie una de bucurie și relaxare, polițiștii brăileni recomandă elevilor și părinților să țină cont de următoarele:
• Informaţi despre plecarea dumneavoastră doar persoanele în care aveţi foarte mare încredere și nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă faptul că sunteţi plecaţi de acasă, întrucât acestea pot constitui o invitaţie pentru hoţi;
• Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheaţi, mai ales în zone aglomerate;
• Nu-i trimiteţi singuri să cumpere diferite bunuri;
• Nu lăsaţi copiii să plece în pădure sau pe trasee montane periculoase, neînsoţiţi de adulţi;
• Asiguraţi-vă că minorii cunosc numele, adresa și numerele de telefon ale părinţilor.
• Înainte de plecare în excursie sau tabără, reamintiţi-le copiilor principalele reguli de circulaţie şi explicaţi-le de ce este important să le respecte. Fiţi un exemplu de comportament pe stradă pentru aceştia!

Recomandări pentru copii:
• Circulați doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu există trotuare, mergeți întotdeauna pe partea stângă, cât mai aproape de marginea drumului;
• Traversați strada pe marcajul pietonal (”zebra”), prin dreptul indicatoarelor “trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai pe culoarea verde a acestora;
• Nu traversați în fugă, vorbind la telefon sau cu căştile în/pe urechi!
• Aveți grijă la autovehicule, respectați regulile de circulație și deplasați-vă doar pe trotuare;
• Nu discutați cu străinii și nu consumați dulciuri sau sucuri oferite de aceștia;
• Nu vă urcați în mașinile necunoscuților și nu îi însoțiți pe stradă, indiferent de motivul invocat de ei;
• Nu plecați de acasă fără acordul părinților/adulților din familia voastră. Anunțați-i unde, cu cine și până când stați.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila vă urează vacanță plăcută și în siguranță!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Jandarmii brăileni vor acorda atenție sporită locurilor aglomerate

Cu ocazia minivacanței de Rusalii, efectivele Jandarmeriei Brăila aflate în serviciu vor acorda atenție sporită locurilor aglomerate din municipiu și județ, cum ar fi parcuri, faleză, gări, autogări, centre comerciale, discoteci, piețe și altele. Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat reprezintă, de asemenea, o prioritate pentru instituția noastră, mai ales în zilele următoare. Patrulele Postului de Jandarmerie Lacu Sărat vor fi alături de brăilenii și turiștii veniți în această locație, prin misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice.
Jandarmii brăileni poartă discuții cu cei prezenți în Stațiune, recomandându-le să nu lase bunurile de valoare pe plajă sau în autoturisme, pentru a nu atrage privirile persoanelor certate cu legea, să se asigure că au încuiat ușa și au închis ferestrele camerei unde sunt cazați, atunci când părăsesc unitatea de primire turistică.
Totodată, minivacanța de Rusalii coincide, în acest an, cu prima zi de vacanță pentru elevi. Cu această ocazie, urăm tuturor copiilor să aibă parte de o vacanță frumoasă, iar elevilor care urmează să susțină Evaluarea Națională și, respectiv, examenul de bacalaureat, le dorim mult succes! Noi vom fi prezenți în zona centrelor de examinare, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.

ISU Brăila: Nu lăsați copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă!

În acest an, Rusaliile vor fi sărbătorite de creştinii ortodoxi duminică şi luni, pe 12 şi 13 iunie. Având în vedere participarea în număr mare a credincioșilor la slujbele prilejuite de această sărbătoare, recomandăm ca la folosirea lumânărilor în biserici, să se respecte următoarele:
• aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face în locuri stabilite şi, pe cât posibil, la distanţa de 1m faţă de materialele combustibile (draperii, mobilier, icoane);
• stativele pentru lumânări vor avea fund dublu şi vor fi umplute cu apă sau nisip;
• resturile de lumânări se vor depozita în cutii metalice cu capac şi se vor păstra în exteriorul bisericii;
• se interzice fixarea lumânărilor pe elemente combustibile (mobilier, pereţi, tablouri, etc.);
• la terminarea slujbei şi a programului în lăcașul de cult, se sting lumânările, cărbunii din cădelniţă şi se întrerupe alimentarea cu energie electrică;
• se va interzice aşezarea stativelor pentru lumânări în balcoanele realizate din elemente de construcţie combustibile.

Măsuri pentru prevenirea riscului de înec:
În zilele însorite de vară cu temperaturi ridicate creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor, lacurilor sau canalelor de irigaţie.
Ţinând cont că majoritatea acestor arealuri sunt neamenajate şi marcate corespunzător, creşte pericolul de înec şi accidente. Majoritatea victimelor sunt adolescenţi care, fie din neatenţie, fie din teribilism, s-au aventurat în aceste locuri periculoase pentru înot, pierzându-şi viaţa. În acest sens reamintim, o serie de măsuri şi obligaţii legale, menite a preveni aceste evenimente nedorite, după cum urmează:
Deţinătorii de acumulări, lacuri precum şi consiliile locale care au pe raza teritorială cursuri de apă, au obligaţia să identifice zonele periculoase pentru scăldat sau înot şi să monteze panouri de avertizare cu menţiunea “Scăldatul interzis, pericol de înec”. Amplasarea panourilor se va face în locuri vizibile.
Consiliile locale (prin serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă) vor desfăşura o serie de campanii de conştientizare a cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate, prin afişarea la primării, şcoli, biserici, pieţe, staţii pentru transportul în comun a unor materiale preventive în care să fie prezentate prevederile actelor normative cu privire la interzicerea scăldatului/înotului în locuri periculoase, precum şi nominalizarea acestor zone. De asemenea, pe timpul sezonului estival se vor intensifica controalele privind respectarea regulilor de prevenire şi interzicere a scăldatului în locuri periculoase.
Populația:
• va frecventa doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
• va respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi se va folosi întotdeauna echipamentul de protecţie furnizat de acesta;
• va evita scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
• nu vor încerca acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
• nu se vor aventura în apă în stare de ebrietate;
• va evita scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii. În timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este interzis.
Părinţii nu vor lăsa copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature. În această perioadă a anului, în care temperaturile sunt foarte ridicate, apa reprezintă o tentaţie pentru cetăţenii care căută să scape de arşiţă şi aleg să-şi petreacă timpul liber la scăldat. Experienţa anilor precedenţi arată faptul că această modalitate de relaxare, atunci când scăldatul are loc în locuri neamenajate, poate să ducă la adevărate tragedii. Astfel de tragedii au avut loc aproape în fiecare an, iar statistica anului 2021 ne arată că 5 brăileni şi-au pierdut viaţa în cursurile de apă de pe raza judeţului Brăila, în timp ce în anul 2020 au fost înregistrate 7 astfel de cazuri.