Marija Šteriova revine la HC Dunărea Brăila. Șteki: „Aștept cu nerăbdare să ne vedem în Sala Polivalentă”

Marija Šteriova (30 ani) este o handbalistă din Macedonia care joacă pentru echipa națională a Macedoniei și evoluează pe postul de centru și intermediar stânga. Šteriova alias ”Șteki” revine la Brăila după patru ani de înaltă performanță în Liga Europeană și Liga Națională a României cu echipele Minaur Baia Mare și Gloria Buzău.
HC Dunărea Brăila a fost prima interacțiune a jucătoarei cu Liga Națională Românească, fiind prima echipă din România cu care a semnat, în anul 2017. Șteki a activat un sezon în tricoul alb-albastru.

”Am acceptat cu drag propunerea clubului HC Dunărea Brăila de a mă alătura unui proiect sportiv de viitor cu ambiții mari. Sunt bucuroasă să mă întorc în orașul în care am început acest drum frumos în România. Aștept cu nerăbdare să ne vedem în Sala Polivalentă în număr cât mai mare, alături de suporteri, pe care mi-i doresc să fie alături de noi la fiecare meci. Mă leagă multe amintiri frumoase de această echipă și vreau să avem cât mai multe realizări și să ne bucurăm împreună cu iubitorii handbalului brăilean.”

a declarat Marija Šteriova, după semnarea contractului.

În decembrie 2019, Marija Šteriova a fost desemnată cea mai bună jucătoare a echipei în anul 2019, de către clubul Minaur.
Palmares:
· Liga Campionilor EHF: Locul 3 – 2014, Grupe – 2009;
· Cupa Cupelor: Optimi – 2009, Turul 3 – 2012;
· Liga Europeană: Turul 3 – 2021, 2022;
· Cupa EHF: Optimi – 2013;
· Cupa Challenge: Semifinalistă – 2010;
· Liga Feminină de Handbal a Macedoniei: Aur Câștigătoare – 2009, 2013, 2014;
· Cupa Macedoniei: Câștigătoare – 2009, 2014;
· Cupa României: Câștigătoare – 2021, Medalie de bronz – 2020;
· Supercupa României: Câștigătoare – 2021.