Ministrul Energiei: „Sprijinim investițiile destinate instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile”

Virgil Popescu, ministrul Energiei, și-a exprimat public, vineri, sprijinul privind investițiile destinate instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din diferite surse regenerabile.
„Sprijinim investițiile destinate instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate!”, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei, într-un mesaj public din data de 8 aprilie 2022, de pe o rețea de socializare.
Potrivit detaliilor oferite de același ministru, peste 950 de conturi au fost validate pe platforma dedicată depunerii acestor proiecte, cu bani din PNRR. De asemenea, Virgil Popescu a ținut să își exprime bucuria pentru interesul tot mai crescut al cetățenilor față de acest fel de investiții.
„Mă bucur că există interes crescut pentru aceste investiții!”, a mai zis ministrul Energiei, în cadrul aceluiași mesaj public.
Virgil Popescu a mai precizat că în situația în care unii dintre cetățeni au diferite întrebări legate de același subiect, mai multe răspunsuri pot găsi dând click AICI.
„Nu uitați că se pot depune aplicații în perioada 31 martie – 31 mai 2022!”, a mai precizat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la finalul mesajului său adresat cetățenilor.
Mai multe detalii privind depunerea de aplicații puteți găsi aici: http://energie.gov.ro/pnrr/
Reamintim că Planul de Redresare și Reziliență al României (PNRR) se constituie într-un document strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.