Premierul Ciucă a anunțat suplimentarea cu 15,5 miliarde lei a bugetului Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”

„Premierul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi, în ședința de Guvern, suplimentarea cu 15,5 miliarde lei a bugetului Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru a acoperi cererile care vin din teritoriu.”, ne-a informat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, în cadrul unui Comunicat de presă emis astăzi, 7 aprilie 2022.
Liderul liberalilor brăileni a mai precizat că din suma respectivă, 10 miliarde lei vor merge către sectorul de drumuri, iar 5,5 miliarde lei către proiectele de extindere a rețelei de gaze.
„Din această sumă 10 miliarde lei vor merge către construcția și modernizarea drumurilor, iar 5,5 miliarde lei către proiectele de extindere a rețelei de gaze.
În felul acesta, suma totală a programului „Anghel Saligny” ajunge la 65,5 miliarde lei, bani care sunt destinați în principal modernizării drumurilor, extinderii rețelelor de apă și canalizare și extinderii rețelei de gaze.
Aceasta este încă o dovadă că pentru PNL a fost și rămâne o prioritate dezvoltarea comunităților locale mici, mai ales când este vorba despre drumuri asfaltate și extinderea rețelei de gaz.”
, a spus deputatul Popa.
Președintele PNL Brăila a mai declarat, în același comunicat, că o altă decizie importantă a Guvernului condus de premierul Nicolae Ciucă este și cea referitoare la o măsură de sprijin similară celei din perioada de pandemie.
„O altă decizie importantă luată astăzi de Guvern reprezintă o măsură de sprijin similară celei din perioada de pandemie, respectiv acordarea a 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, pe perioada întreruperii temporare a activității, în companiile afectate de relațiile comerciale directe sau indirecte cu operatorii economici din Ucraina, Federația Rusă și preventiv, Belarus.
Măsura se va aplica până la 31 decembrie 2022 și va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.”
, a mai precizat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.