Activitate social-filantropică la Petroiu. „Caravană medicală” pentru persoane defavorizate

Miercuri, 6 aprilie 2022, s-a desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos o activitatea de tip „Caravană medicală” pentru persoanele defavorizate din mediul rural.
Activitatea social-filantropică a fost organizată de Protoieria Brăila în colaborare cu Asociaţia Medicilor Creştini Ortodocşi ”Sfinţii Pantelimon şi Ermolae”, filiala Brăila şi cu sprijinul Parohiei Baldovineşti.
„Programul s-a desfăşurat în satul Petroiu din judeţul Brăila şi a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi din cercul misionar nr. 5 în biserica parohială a acestei comunităţi brăilene.
Slujirea misionară din biserică a fost prelungită cu o acţiune umanitară într-un spaţiu special amenajat, unde cadre medicale voluntare au oferit gratuit consultaţii de specialitate unui număr de 30 de persoane cu vârste înaintate, unele cu boli cronice, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare.”
, a precizat public preotul consilier Rareş Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
Serviciile medicale acordate gratuit celor 30 de persoane din localitatea brăileană Petroiu au constat în măsurarea tensiunii arteriale, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cu risc endemoepidemic şi a bolilor cronice.
„Scopul acestei acţiuni medicale a avut în vedere creşterea gradului de conştientizare a stării de sănătate în rândul persoanelor care locuiesc în zone mai sărace, dar şi prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii.”, a mai spus Pr. Rareş Bucur.

Potrivit sursei citate, de asemenea, 20 de persoane vârstnice au primit daruri de alimente din partea Consiliului şi Comitetului parohial de la Parohia Baldovineşti.
„Activităţile de astăzi se înscriu în calendarul pastoral-misionar eparhial prevăzut pentru această perioadă de pregătire, atât sufletească, cât şi trupească, conform căruia în multe parohii sărace din eparhie se oficiază slujbe şi sunt organizate activităţi de întrajutorare a persoanelor nevoiaşe.”, a mai precizat preotul Rareş Bucur.

Sursă foto: Fb. Arhiepiscopia Dunării de Jos