Social democrații brăileni au sărbătorit „Ziua Internațională a Pădurii” plantând peste 1.000 de copaci

Social democrații brăileni au participat sâmbătă dimineață la o acțiune de plantare de copaci. Membri P.S.D. de toate vârstele s-au întâlnit sămbătă, 26 martie, în Insula Mare a Brăilei, în vecinătatea localității Țăcău, unde au plantat peste 1.100 de copaci din specia Populus (plopul euro-american). Astfel un nou corp de pădure a luat ființă pe malul drept al Dunării, pe o suprafață de 3,2 hectare.
Alături de colegii de partid, la această acțiune au fost prezenți senatorul Ion Rotaru, deputatul Florin Mircea, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Ionel Epureanu și Ionuț Dobre, prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, consilieri județeni și viceprimarul comunei Mărașu, Marian Nistor.

Acțiunea a marcat „Ziua Internațională a Pădurii”, care se sărbătorește în fiecare an pe 21 martie. Acest gen de acțiuni vor avea loc pe parcursul întregului an, în cadrul unei campanii naționale lansate de P.S.D, ”România Verde”, prin care se urmărește plantarea a 500.000 de puieți. Având în vedere schimbările de climă cu influențe dramatice asupra mediului, inițiativa își propune să crească gradul de implicare a cetățenilor pentru susținerea habitatelor forestiere, precum și creșterea responsabilității pentru o lume mai curată.