“Femeia, eterna primăvară”, concert susținut la Filarmonica “Lyra – George Cavadia”

“Iubită, adorată, venerată, femeia a fost dintotdeauna pasiune și rugăciune, altar al vieții, izvor de frumusețe și sensibilitate, muză. Pentru ea, eterna primăvară, vor urca pe scena Casei Tineretului Brăila cei trei tenori de renume, Daniel Magdal, Andrei Pleșca și Adrian Mărginean, împreună cu Orchestra de cameră “George Cavadia”, ce îl va avea la pupitrul dirijoral pe Maestrul Cristian Sandu.”, se specifică într-un Comunicat de Presă, emis de reprezentanții Filarmonicii “Lyra – George Cavadia” Brăila.
“Așadar, Filarmonica “Lyra-George Cavadia” Brăila, instituție sub auspiciul Consiliului Județean Brăila, vă invită la concert marți, 8 martie 2022, de la ora 18:00, la Casa Tineretului Brăila pentru a celebra femeia și profunzimile ei sufletești.”, a precizat Alexandra Gurgu, secretar muzical – Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila.
Biletele pot fi deja procurate de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29, sau online de pe platforma BLT.ro. Prețul biletului pentru adulți este de 40 de lei, pentru pensionari și studenți de 20 de lei, iar pentru elevi de 10 lei.