Deputatul Popa, președintele PNL Brăila, candidează pentru a deveni membru al Biroului Executiv al PNL

Deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, s-a decis să își depună candidatura pentru a deveni membru al Biroului Executiv al PNL.
Despre acest pas important în cariera sa politică, președintele organizației liberale brăilene a anunțat joi 23 septembrie 2021, într-un mesaj public de pe o rețea de socializare.
„Am decis astăzi să îmi depun candidatura pentru a deveni membru al Biroului Executiv al PNL.
Am luat această decizie pentru că îmi doresc ca Brăila să fie reprezentată în Biroul Executiv, acest lucru fiind un semnal pentru colegii mei din județ că munca lor și Organizația PNL Brăila sunt respectate la centru.”
Liberalul brăilean a mai subliniat faptul că, în situația în care va fi ales, acest lucru îl va motiva să muncească și mai mult în cadrul organizației brăilene în perspectiva alegerilor: „De asemenea, în cazul în care voi fi ales, acest lucru ne va motiva să muncim și mai mult și să obținem rezultate mult mai bune în județul Brăila la viitoarele alegeri.
Mi-am depus candidatura cu speranța că delegații care vor vota în cadrul Consiliului Național din 26 septembrie îmi vor acorda încrederea lor și promit să nu-i dezamăgesc.”
Deputatul Popa mai speră ca, în curând, situația din cadrul partidului pe care îl reprezintă să se clarifice, odată cu alegerile din 25 și 26 septembrie: „Sper ca acest nou început pe care-l reprezintă alegerea conducerii partidului la Congresul din 25 septembrie și mai apoi în cadrul Consiliului Național din 26 septembrie să însemne o liniștire a apelor în partid și o unire a forțelor tuturor liberalilor, indiferent de ce parte s-au situat în competiția internă, pentru a asigura o guvernare responsabilă, cu rezultate benefice pentru români.
Dincolo de orice patimi și tensiuni care au mai apărut în ultima perioadă între noi, odată aleasă noua conducere, este necesar să ne unim eforturile, pentru ca împreună să trecem peste perioada dificilă din următoarele luni, în care provocările vor fi mari din mai multe puncte de vedere. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.