Salon Internațional de Caricatură, ediția a XVI-a

Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila organizează în data de 21 octombrie 2021, la Galeriile de Artă (Piața Traian, nr 2), vernisajul celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură, ediție cu tema „Jocurile Olimpice”, ce reunește 711 de lucrări, aparținând a 302 de caricaturiști, înscriși în concurs, reprezentând 57 de țări, după cum urmează: Algeria, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Austria, Azerbaijan, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Camerun, Cehia, China, Cipru, Columbia, Croaţia, Cuba, Egipt, Elveţia, Estonia, Filipine, Franţa, Germania, Grecia, India, Indonezia, Iran, Iraq, Israel, Italia, Kazahstan, Letonia, Liban, Macedonia, Maroc, Mexic, Muntenegru, Nicaragua, Peru, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Rusia, Serbia, Singapore, Siria, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, SUA, Sudan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Uruguay, Uzbekistan.
Juriul concursului, cu o misiune dificilă de a alege lucrările câștigătoare ce au reușit să surprindă prin esența și mesajul transmis, este format din personalități culturale emblematice, dedicate acestui domeniu:
– Chiriloaie Victor, profesor în educație artistică-plastică, prof. emerit al Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, Brăila, grafician, membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România-filiala Brăila, Inițiatorul Salonului de vară a „Umorului Desenat”, deținătorul Premiului de onoare al revistei de satiră și umor „Urzica” și al Premiului jubiliar al Salonului de vară a „Umorului desenat” – președintele juriului;
– Crihana Florian, grafician, pictor de renume mondial, colecționar, membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România-filiala Galați – membru al juriului;
– Gheorghe Mosorescu, profesor în educație artistică-plastică, artist plastic brăilean de talie internațională, președintele Filialei Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) – membru al juriului;
– drd Alina Ruxandra Mircea, muzeograf, secţia „Artă” din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I – membru al juriului;
– Ana Maria Măciucă, critic și istoric de artă, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București – Pinacoteca, critic și istoric de artă, consilier de specialitate, expert acreditat de Ministerul Culturii și Identității Naționale – bunuri cu semnificație artistică, pictură românească – membru al juriului.
Oameni dedicați care după un laborios proces de jurizare, au desemnat câștigătorii acestei ediții, ce vor fi anunțați la Vernisajul din 21 octombrie 2021.
Premiile Salonului International de caricatură, ediția 2021, oferite cu sprijinul Consiliului Județean Brăila, sunt:
– Marele premiu – 1000 euro;
– Premiul I – 800 euro;
– Premiul II – 600 euro;
– Premiul III – 400 euro;
–  Premiu special 1 – 200 euro;
– Premiu special 2 – 200 euro;
– Premiu special 3 – 200 euro.
Un element important al Salonului Internațional de Caricatură este și Catalogul ce va conține cele mai importante lucrări, sub atenta supraveghere a Președintelui Juriului.
În funcţie de evoluţia Covid-19, organizatorul îşi rezervă dreptul de a schimba condiţiile de desfăşurare ale concursului; modificările ulterioare vor fi comunicate celor interesaţi.
Desfășurarea vernisajului va respecta condițiile impuse de legislație vis-a-vis de Covid-19, dar și de evoluția la nivel național și internațional a pandemiei provocate de Coronavirus. Ţinând cont de măsurile restrictive adoptate în vederea prevenirii şi limitării răspândirii Covid-19, organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica condiţiile privind desfăşurarea vernisajului.
Participanţii (câştigătorii şi membrii juriului) trebuie să prezinte la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Pașaportul verde (dovada vaccinării anti Covid) sau dovada testului RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății sau dovada că participantul se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 180 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 (așa cum rezultă din Hotararea Nr. 826/2021 din 5 august 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.).