Replica dura a deputatului Popa (PNL) la atacul eurodeputatului Tudose (PSD), privind susținerea lui Orban la șefia PNL

Probabil că s-au rezolvat deja toate problemele din PSD și cele din județul Brăila și dacă n-are altă treabă, domnul Mihai Tudose este preocupat mai nou de treburile interne ale PNL.
Aseară, într-o emisiune, europarlamentarul Mihai Tudose a declarat că Organizația Județeană PNL Brăila nu mai susține candidatura lui Ludovic Orban la președinția PNL, ci mai nou susține candidatura lui Florin Cîțu și că dovada ar fi faptul că fostul inspector școlar general, Cătălin Canciu, va reveni în funcție începând din luna septembrie.
În calitate de președinte PNL Brăila consider că este necesar să fac niște precizări pe această temă, atât pentru colegii mei din organizație, cât și pentru brăileni:
Nu știu de unde a aflat domnul Tudose că PNL Brăila s-a sucit și nu mai susține candidatura domnului Orban, ci pe aceea a domnului Cîțu. Această informație este o noutate chiar și pentru noi, cei din PNL Brăila.
Nu, noi nu trecem dintr-o barcă în alta, așa cum a făcut domnul Tudose, când a plecat de la PSD la Pro România, a criticat cât a putut PSD și a declarat că nu va face niciun fel de alianță cu PSD (care era rău), după care a revenit senin în PSD (care acum este bun), ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Pe vremea când domnul Tudose era la Pro România „le-o trăgea” (ca să folosesc expresia folosită aseară de acesta) foștilor săi colegi de la PSD de câte ori avea ocazia. Acum îl preocupă faptul că „pe cei de la PNL îi interesează doar cine i-o trage cui”.
Noi nu trecem dintr-o parte în alta, după cum bate vântul. Așa cum am declarat de mai multe ori, PNL Brăila susține candidatura domnului Ludovic Orban la președinția PNL.
Numirea lui Cătălin Canciu în funcția de inspector școlar general începând cu 1 septembrie nu este rezultatul unui troc politic, al trecerii filialei PNL Brăila de partea domnului Florin Cîțu. Noi nu schimbăm peste noapte decizia luată de o întreagă organizație liberală numai ca să obțină un om un anumit post.

Președinte PNL Brăila,
Deputat Alexandru Popa