Examenul de Evaluare Națională continuă, joi, cu proba scrisă la Matematică

Examenul de Evaluare Națională a debutat marți, 22 iunie 2021, cu proba scrisă la “Limba și literatura română”.
La susținerea acestei probe, conform informațiilor făcute publice de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, au fost prezenți 1693 de candidați, absenți 151 și nici unul eliminat.
Potrivit aceleiași instituții, în data de 24 iunie 2021 se va desfășura proba scrisă la Matematică, iar afișarea primelor rezultate, în centrele de examen, este prevăzută pentru data de 29 iunie 2021 (până în ora 14:00).
„Contestațiile pot fi depuse începând din aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 19:00, respectiv 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.”, mai spune sursa citată.
Soluționarea contestațiilor va fi făcută în perioada 30 iunie – 4 iulie 2021, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 4 iulie 2021
De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Brăila pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800800354 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor de examen. Numărul va fi disponibil în perioada 21-25 iunie, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s