Ateliere noi la biblioteca Județeană „Panait Istrati”

Deschidem larg porțile Bibliotecii Județene „Panait Istrati” și invităm copiii și adolescenții brăileni să participe la noile ateliere pe care le-am pregătit începând cu acest weekend.

Sâmbătă, 22 mai, la ora 10:00, se va desfășura primul atelier „Magia florilor”, adresat tuturor copiilor care iubesc natura. În lumea fascinantă a florilor există și secrete, recorduri, lucruri pe care până acum nu vi le-ați putut imagina. Haideți sâmbătă în curtea bibliotecii să mirosim, să pipăim și să vedem cum din seminţe micuţe cresc flori extraordinare. Atelierul va avea loc de două ori pe lună și va fi coordonat de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar.

Tot sâmbătă, de la ora 12:30, debutează la Secția Împrumut pentru Adulți clubul de lectură destinat adolescenților „Dar dacă finalul ar fi altul”. Ne dorim să încurajăm lectura, plăcerea de a citi cărți, pentru că acestea vor juca întotdeauna un rol important în viața adolescenților, ca surse de informare și documentare, de relaxare sau de evadare. Întâlnirile vor avea loc lunar și vor fi organizate de bibliotecara Olimpia Moraru.

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, care își doresc să exerseze comunicarea în limba engleză, am pregătit atelierul „English is fun”. Scopul activității este dezvoltarea creativității, creșterea încrederii în sine și învățarea unor noțiuni de limba engleză prin jocuri, povești și activități atractive. Atelierul este coordonat de Olimpia Moraru și se va desfășura de două ori pe lună, vinerea, prima întâlnire fiind pe 21 mai, începând cu ora 17:00 la sala Panait Istrati, et. 3.

Înscrierile se fac în limita a 10 locuri pe atelier, la telefonul 02390626128/ tasta 2 sau direct la Secția Împrumut Adulți.
Vă așteptăm cu drag!

Laura Caplea
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila
Comp. Marketing și Promovare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s