Momente artistice deosebite cu Tudorița Tarniță

Ziua Culturii Naționale este marcată la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila prin câteva momente artistice, susținute în data de 14 ianuarie 2021, de Tudorița Tarniță, cunoscută poetă și jurnalist al urbei brăilene.
Domnia sa va pune accent asupra importanței culturii în perioada pandemiei, în plus oferind iubitorilor poeziei și câteva momente artistice deosebite.
„În anul care a trecut, în care pandemia de Covid-19 a încătușat întreaga omenire, consider că artiștii, oamenii de cultură și de arta au suferit cel mai mult. Prin închiderea sălilor de spectacole și anularea concertelor sau a spectacolelor, care s-au mutat în mediul on-line, CULTURA a devenit un fel de Cenușăreasa, dar a continuat să reziste prin reprezentanții săi și prin iubitorii de frumos.
Astfel de oameni deosebiți se regăsesc și la Centrul de Creație Brăila, care organizează, fie și în mediul virtual, întâlniri cu iubitorii de artă. Faptul că eu am fost invitată la un astfel de eveniment în preziua Zilei Culturii Naționale și a Poetului Nepereche mă onorează și mă obligă, în același timp și îmi dă speranța că, în curând, vom reveni la o viață culturală cât mai aproape de normalitate.”, este de părere Tudorița Tarniță.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila împreună cu Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila.
Precizăm că momentele artistice susținute de Tudorița Tarniță vor avea loc la Galeria Violon D’Ingres, cei interesați putându-le urmări on-line, începând cu ora 13:00, pe pagina de facebook a instituției brăilene organizatoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s