Campanie umanitară „Donează sânge, salvează o viaţă!”

Preoţi şi credincioşi brăileni au donat astăzi, 2 decembrie 2020, sânge şi plasmă convalescentă Covid-19.
50 de credincioşi, împreună cu preoţi şi cântăreţi bisericeşti de la parohii din Brăila, de care aceştia aparţin, au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge şi plasmă convalescentă Covid-19 şi a veni prin această acţiune în sprijinul celor aflaţi în suferinţă.
Aceasta este „o acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate în această perioadă dificilă pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge.”, informează preot Rareş Bucur.
Aceeași sursă precizează că această activitate face parte din Campania umanitară „Donează sânge, salvează o viaţă!”, organizată la nivel naţional de către Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.
Aparatura tehnică necesară şi personalul specializat în recoltarea de sânge au fost asigurate de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila.
La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor, campania de donare de sânge va continua la cele două centre de transfuzii din oraşele Galaţi şi Brăila.

Sursă foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos (Facebook)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s