Cătălin Boboc: „Astăzi au fost respinse, de către Instanța de apel, ultimele încercări ale PSD de a scoate Partidul Național Liberal din cursa electorală!”

„Astăzi au fost respinse, de către Instanța de apel, ultimele încercări ale PSD de a scoate Partidul Național Liberal din cursa electorală!”, susține Cătălin Boboc, candidatul PNL Brăila la funcția de președinte al CJ Brăila, într-un mesaj public adresat brăilenilor, din data de 24 august 2020.
Domnia sa continuă, arătându-și încrederea în imparțialitatea instanțelor brăilene și gălățene: „Judecătorii de la Birourile Electorale Județean și Municipal, Judecătoria și Tribunalul Brăila și cei de la Curtea de apel Galați au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că sunt imparțiali și merită să avem toată încrederea în dumnealor! Respect, doamnelor și domnilor! Doamnei avocat Felicia Chirnogeanu vreau să-i mulțumesc pentru sprijin! Nu este doar un om dedicat ci și un profesionist desăvârșit!”
În continuarea mesajului său public, liberalul Cătălin Boboc se adresează liderilor social-democrați brăileni, făcându-le invitația publică de a continua competiția electorală în fața brăilenilor și nu în sălile de judecată: „Liderilor PSD le adresez invitația de a continua competiția electorală acolo unde trebuie să se desfășoare, în fața brăilenilor!
Îi îndemn să încerce să le explice motivele pentru care suntem pe ultimele locuri în orice clasament național!”