Controale și sancțiuni în scopul respectării măsurii carantinării la domiciliu

virus

Instituția Prefectului – Județul Brăila informează cetățenii județului, într-un anunț public din data de 23 iulie 2020, că începând cu data de 23 iulie 2020, autoritățile locale au demarat verificarea la domiciliu a persoanelor care trebuie să respecte măsura carantinării la domiciliu pentru o perioada de 14 zile: „Începând de astăzi, 23.07.2020, persoanele care trebuie să respecte măsura carantinării, pentru o perioadă de 14 zile, ca urmare a efectuării anchetelor epidemiologice, vor fi verificate la domiciliu de către autorități.
Dacă pe durata celor 14 zile, persoana aflată în carantină consideră că are nevoie de asistență medicală, poate contacta fie medicul de familie, fie poate apela direct serviciul de urgență 112.”
Potrivit sursei citate anterior, cei care nu respectă măsurile impuse de autoritățile brăilene vor fi sancționați contravențional: „În situația constatării nerespectării acestei măsuri, persoana depistată va fi sancționată după cum urmează:
– amendă de la 500 de lei la 2.500 de lei conform Legii 55/2020;
– conducerea într-un centru de carantină special desemnat de către autorități pentru o perioadă de încă 14 zile de la momentul constatării, urmând ca la finalul acestei perioade, persoana în cauză să achite și contravaloarea cazării.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s