Calitatea aerului, gunoaiele din municipiu, spălarea străzilor și a trotuarelor, câteva „subiecte fierbinți” în ultima ședință a CLM Brăila

tomberon, deseuri, gunoi

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila, din data de 20 iulie 2020, a fost dezbătut, între altele, un Proiect de hotărâre, inițiat de Primarul Municipiului Brăila, privind: Aprobarea ”Raportului privind stadiul realizării până la data de 30.06.2020, a măsurilor din Planul de Calitate a Aerului în Municipiul Brăila”.
La acest punct de pe Ordinea de zi, consilierul municipal PND, Bogdan Botea, a votat împotriva proiectului de hotărâre amintit anterior, domnia sa argumentându-și decizia prin faptul că, potrivit opiniei sale, străzile și trotuarele din Municipiul Brăila nu sunt spălate așa cum ar trebui și că ar fi necesar un accent mai mare pe ecologizarea pe scară extinsă a gunoiului aruncat pe domeniul public.
„La proiectul nr. 9, eu votez împotriva și aș avea o întrebare pentru domnul primar, nu am regăsit în planul de calitate a aerului în Brăila, două măsuri care ar reduce cu peste șaptezeci la sută particulele în suspensie din aerul pe care îl respirăm zilnic: spălarea cu jet puternic de apă a străzilor și trotuarelor, asta este o măsură și a doua măsură, evidentă, după atâtea discuții, ecologizarea pe scară extinsă a gunoiului aruncat pe domeniul public. Deci, nici una dintre aceste măsuri nu este inclusă în planul de calitate a aerului din Brăila. De aceea, eu votez împotriva acestui proiect.”, a concluzionat consilierul Botea.
Apelat direct, primarul Viorel Marian Dragomir a venit cu un răspuns concis la întrebarea ce îi fusese adresată: „Străzile din Municipiul Brăila, mă refer la străzile principale, vă spun cu sinceritate se spală cu jet de apă, puteți să urmăriți mașinile care, dimineața și după-amiaza, spală carosabilul. Sunt mașinile celor trei operatori de salubritate, iar în ceea ce privește ecologizările, sunt făcute ecologizări și aceste lucruri se văd deja dar, niciodată nu o să putem noi să adunăm cât aruncă unii dacă, la un moment dat, pe lângă acțiunile primăriei nu vor interveni și alte instituții, de la Poliția Locală până la Garda de Mediu, care să îi sancționeze pe cei care aruncă gunoiul oricând, oriunde, doar de dragul de a scăpa de el.”
Primarul Municipiului Brăila a precizat totodată și faptul că, în curând, în Municipiul Brăila vor fi montate încă 130 de camere de supraveghere, menite să monitorizeze diferite zone din oraș: „Am prezentat și un filmuleț în care am monitorizat, nu eu, ci cei de la Poliția Locală au monitorizat mai multe zone din oraș. S-a votat la această ședință suplimentarea cu încă 130 de camere în Municipiul Brăila, care vor fi montate în mare parte în anumite zone în care se aruncă gunoiul peste tot, astfel încât să descurajăm aceste fenomene.”
În replică, consilierul municipal Botea i-a răspuns primarului: „Vreau să închidem subiectul, dar să știți că gunoaiele nu se aruncă la vedere niciodată. Deci, dacă vă plimbați puțin prin Brăila, veți vedea că gunoaiele sunt aruncate în locuri inaccesibile dar în zone rezidențiale, asta o dată, și doi, cu privire la spălarea extinsă a trotuarelor, poate că se spală pe Calea Călărași, prin fața primăriei, sunt una – două mașini cred, că mai multe nici nu are S.U.P.A.G.L.-ul, dar asta este un paleativ pentru ce se întâmplă. Eu nu am văzut mașini spălând temeinic străzile și trotuarele din oraș, cu toată bunăvoința.”
Pentru a clarifica subiectul spălarii străzilor și trotuarelor din municipiu, primarul Viorel Marian Dragomir a replicat: „Trotuarele nu se spală în această perioadă, doar străzile, și să știți că mașinile, v-am mai spus și încă o dată vă repet, nu sunt ale S.U.P.A.G.L. Trebuie să înțelegeți odată că S.U.A.P.G.-ul nu face curățenie în oraș, ci cei trei operatori de salubritate care au mașinile proprii sau contracte cu alți agenți economici privați, care au aceste mașini și spală inclusiv la dvs. pe Calea Galați.”
În urma supunerii la vot a acestui proiect de hotărâre, inițiat de primarul Marian Dragomir, 26 de consilieri municipali au votat pentru, iar consilierul Bogdan Botea a votat împotriva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s