Corpul B al Spitalului Județean Brăila (Spitalul 3) reintră în circuitul normal, inclusiv secția de oncologie a acestuia!

Francisk Iulian Chiriac

Corpul B al Spitalului Județean de Urgență Brăila, care fusese declarat suport COVID-19, reintră în circuitul obișnuit, redeschizându-se pentru pacienții noncovid, acesta funcționând deja la capacitate normală, după cum a precizat astăzi, Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă. Transferul pacienților de la Spitalul Județean Corp A la Corpul B, a început de vineri, 19.06.2020, mutându-se pe rând fiecare secție, avându-se în prim plan siguranța pacienților.
„Spitalul Județean Corp B funcționează la capacitate normală. Eu am ținut legătura cu conducerea spitalului, și de vineri au început să se mute pacienții și sâmbătă și duminică și poate și luni. Au fost mutați în etape, astfel încât siguranța pacienților a fost primordială. Nu s-au mutat toți odată luni. Deci, de vineri a început efectiv mutarea și funcționarea efectivă la capacitate a unui corp noncovid a Corpului B. (…) În majoritate, secțiile care erau arondate Corpului B noncovid, s-au mutat.”, a declarat jurnaliștilor președintele CJ Brăila.
Francisk Iulian Chiriac a mai ținut să sublinieze faptul că a pus mare accent pe relocarea, în special, a secției de oncologie: „Una din secțiile cele mai importante, pe care ne-am dorit s-o mutăm, și s-o protejăm cel mai mult, a fost secția de oncologie pentru că pacienții sunt foarte bolnavi. Sunt pacienți cu alte probleme de sănătate și am încercat să îi protejăm foarte mult pe aceștia, astfel încât să îi mutăm în condiții de maximă siguranță în locația care a fost de sine stătătoare la corpul B, secția de oncologie.”
Totodată, întrebat dacă se pot face, sau nu, internări în aceste zile, altele decât bolnavii cu COVID-19, președintele CJ Brăila a răspuns: „Se pot face internări, medicii sunt instruiți.”
În același timp, președintele CJ Brăila a ținut să puncteze faptul că deși se vor face internări, acestea nu vor fi făcute la un nivel maxim, pentru ca în cazul în care numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 va crește, să existe o marjă de siguranță, în situația în care celelalte corpuri de spital vor fi la capacitate maximă ocupate: „Nu putem să facem internări la un nivel maxim, pentru că nu vrem nici să acoperim la maxim și corpul B.(…) Vedeți că situația, de la o zi la alta, se schimbă. E posibil, la un moment dat, dacă numărul de cazuri de COVID-19 crește iar, capacitatea Corpului C, de boli infecțioase, și a Corpului E să fie la maxim, să putem să mutăm în continuare, să putem iar muta în Corpul B covid și să relocăm în cealaltă parte. Vedem.”
Chiriac a precizat însă că această decizie, dacă va fi nevoie, o vor lua cadrele medicale împreună cu Direcția de Sănătate Publică Brăila.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s