Județul Brăila s-a situat pe locul 3 în ceea ce privește promovabilitatea examenului de Evaluare Națională, înainte de contestații. Media 10 pentru 9 elevi brăileni.
Se pare că nici măcar pandemia din acest an nu a reușit să pună în umbră valoarea elevilor și a cadrelor didactice brăilene, rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională (sesiunea 2 – 27 iunie 2020), vorbind de la sine în acest sens.
Astfel, Brăila se situează anul acesta pe locul trei, după Cluj și București, în ceea ce privește rezultatele înregistrate înainte de contestații, la examenul de Evaluare Națională.
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației și Cercetării, la examenul de Evaluare Națională din acest an, din totalul de 172.531 de candidați înscriși, au participat la examen 160.468 de elevi, prezența fiind de 93,0%.
La nivel național, înainte de contestații, rezultatele au fost următoarele: 839 candidaţi au obţinut media 10, în timp ce 135.101 candidaţi (76,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. În același timp, 38.310 candidaţi (23,9%) din întreaga țară au obţinut medii mai mici decât 5.
În ceea ce priveste județul Brăila, potrivit acelorași statistici făcute de Ministerul Educației și Cercetării, județul nostru se situează pe locul 3 (86,02%) , după Cluj (88,7%) și București (87,6%), înainte de Galati (80,8%) în ceea ce privește procentul mediilor peste sau egale cu nota 5.
Elevii brăileni se pot mândri, de asemenea, cu 9 medii de 10, în timp ce Galațiul înregistrează 23 de astfel de medii. Clujul reușește și de această dată să se situeze tot pe primul loc, cu 66 de medii de 10.