“Fapte nu vorbe”, fiindcă iubim Brăila

Editorial

În toiul sărbătorilor de iarnă, centrul orașului Brăila strălucește precum pomul de Crăciun.
Chiar dacă unii laudă simțul artistic al celor care au ales acest decor stradal, în timp ce alții critică, trebuie reținută o idee importantă: faptul că și Brăila are acum un aer mai vesel, specific sărbătorilor de iarnă. Și acesta este un pas înainte. Poate că e încă prea timid acest pas, poate că nu se înalță la înalțimea pretențiilor altora, dar… este un pas. Și nu trebuie neglijat acest lucru.
S-au asfaltat străzi, unele pentru prima dată, altele pentru a nu știu câta oară. Bine sau mai puțin bine. Unii laudă și sunt fericiți că au scăpat de noroi atunci când plouă sau ninge, alții vorbesc despre calitatea execuției lucrărilor, dar încă o dată, nu trebuie să uităm că toate acestea sunt… încă un pas. Ceva mai mult decât statul pe loc de dinainte.
Au apărut noi locuri de muncă în supermarketuri sau alte magazine. Poate puține, poate nu ce se aștepta exact. Dar au început să apară. Și este și acesta un pas înainte.
Și ar mai fi și alți pași făcuți de autoritățile locale, mai hotărâți sau mai stângaci. Dar ei au fost făcuți.
Caruselul a început să se miște. Mai greu, scârțâind poate dar acest lucru depinde și de noi cetățenii. De implicarea noastră efectivă în problemele urbei. “Fapte nu vorbe” spune o zicală românească. Asta așteptăm de la autoritățile locale, de la politicieni, de la polițiști, de la jandarmi, de la doctori, profesori, de la factorii cheie ai orașului, de la toți cetățenii acestui oraș.
Fără noi, fără implicarea noastră a tuturor, s-a văzut deja rezultatul. Și Brăila o știe foarte bine.
Este timpul ca fiecare dintre noi să ne facem simțită prezența, să dovedim cu fapte și nu numai cu vorbe, indiferent cine suntem și ce facem, este timpul să dovedim că iubim cu adevărat acest oraș de la malul Dunării. Și că putem face din Brăila orașul unde oamenii iubesc să trăiască!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s