18 – 19 mai 2023, faza județeană a Olimpiadei “Meșteșuguri Artistice Tradiționale”

În perioada 18 – 19 mai 2023, se va desfășura la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila faza județeană a Olimpiadei “Meșteșuguri Artistice Tradiționale” (concurs din CAEN 2023).
Lucrările prezentate pentru concurs trebuie să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestând deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare.
18 mai – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă.
19 mai – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat podoabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti.
Înscrierile la această olimpiadă s-au putut face până în data de 27 aprilie 2023 la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila sau la Centrul de Creație Brăila.