6.250.000 Euro pentru modernizarea a 52 de străzi din Chercea și Catanga! | Primarul Dragomir: “Lucrările încep în luna iunie, din zona Căminului Cultural din Chercea”

“A fost semnat contractul de finanțare dintre Ministerul Dezvoltării și Primăria Brăila, iar lucrările încep în luna iunie, din zona Căminului Cultural din Chercea.”, a declarat joi, 4 mai 2023, pe o rețea de socializare Viorel Marian Dragomir, primarul Municipiului Brăila.
“Astfel, la fel ca în zonele de case ale Cartierelor Buzăului, Radu Negru, Viziru, Călarași IV, Chercea (între Șos. Focșani și Baldovinești, Decebal și Magaziilor), Comorofca, Izlaz, Vidin, Pisc și Brăilița, și aici vom avea spații verzi, trotuare și străzi moderne. Se va monta canalizare și pe străzile unde nu există!”, a mai spus primarul Brăilei, domnia sa făcând public și lista străzilor care urmează a fi asfaltate.
Lista străzilor:
1. Str. Ana Ipătescu, tronson 1, între Str. Zambilelor și Str. Făgăraș;
2. Str. Ana Ipătescu, tronson 2, între Str. Neagoe Basarab și Str. Decebal;
3. Str. Banatului, între Str. Comuna din Paris și Str. Tudor Vladimirescu;
4. Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, între Str. Al. Vlahuță și Șos. Focșani;
5. Str. Bobâlna, între Str. Pictor Ion Negulici și proprietate;
6. Str. Ceahlăului, fundătura din Str. Filofteia;
7. Str. Cireșului, zona Marna;
8. Str. Ciucașului, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
9. Str. Crinului, între Str. Deva și Str. Pictor Ion Negulici;
10. Str. Decebal, tronson 1, de la Șos. Rm. Sărat;
11. Str. Decebal, tronson 3, de la Șos. Baldovinești, zona Marna;
12. Str. Dornelor, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
13. Str. Dornișoarei, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
14. Str. Eftimie Murgu, între Str. Sportului și Str. Deva;
15. Fundătura Făgăraș;
16. Fundătura Teiului, între Str. Zambilelor și Str. Comuna din Paris;
17. Fundătura Tudor Vladimirescu;
18. Str. Garoafelor, zona Marna;
19. Str. Gheorghe Lazar, între Str. A. lpătescu și Str. Podul Înalt;
20. Str. Graurului, zona Marna;
21. Str. Iasomiei, zona Marna;
22. Str. Ioan Slavici, între Str. Sportului și Str. Deva;
23. Str. Lotrului, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
24. Str. Măgura, între Str. Viitorului și Str. Șos. Focșani;
25. Str. Moldovei, între Str. Sportului și Str. Deva;
26. Str. Mureșului, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
27. Str. Neagoe Basarab, între Str. Ana Ipătescu și Str. Vasile Pârvan;
28. Str. Olteniei, zona Marna;
29. Str. Orsova, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
30. Str. Parângului, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
31. Str. Pescărușului, zona Marna;
32. Str. Podul Înalt, între Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu și Str. Decebal;
33. Str. Putnei, între Str. Comuna din Paris și Str. Moldovei;
34. Str. Sf. Filofteia, între Str. Comuna din Paris și Str. Moldovei;
35. Str. Spiru Haret, între Str. Al. Vlahuță și Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea;
36. Str. Sportului, între Str. Comuna din Paris și Str. Al. Vlahuță;
37. Str. Tudor Vladimirescu, între Str. V.Sârbu și Șos. Focșani;
38. Str. Vasile Băncilă;
39. Str. Vasile Pârvan, între Str. B.P. Hașdeu și Str. Neagoe Basarab;
40. Str. Vișinului, zona Marna;
41. Str. Zarandului, între Str. Al. Vlahuță și Str. B.St. Delavrancea;
42. Str. Zimbrului, zona Marna;
43. Str. Alexandru Vlahuță, între Str. Sportului și Str. Spiru Haret;
44. Str. Deva, între Str. Comuna din Paris și Str. Decebal;
45. Str. Transilvaniei, între Str. 1 Decembrie 1918 și St. O. losif;
46. Str. Panait Cerna, între Str. Transilvaniei și Str. St. O. losif;
47. Str. Olimpului, între Str. Panait Cerna și Str. Dianei;
48. Str. St. O. losif;
49. Str. Fundatura St. O. losif;
50. Str. Odobesti, între Str. Closca și proprietate privată;
51. Strada Cimbrului;
52. Fundătura Depoului.
“Aceste proiecte, realizate printr-o colaborare excelentă între Primăria Brăila, Secretarul de stat Stoica Alexandru de la Ministerul Dezvoltării și Chiriac Iulian, Președintele Consiliului Județean Brăila, aduc plus valoare comunității și asigură modernizarea cartierelor Municipiului Brăila.”, a mai ținut să menționeze Viorel Marian Dragomir, primarul Municipiului Brăila, în același mesaj public adresat brăilenilor.