Concursul naţional de pian “Virtuozii” și-a premiat câștigătorii | Leu Sara-Adriana, câștigătoarea Marelui Premiu şi a Trofeului Concursului

Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” Brăila a organizat, în perioada 6-7 Aprilie 2023, cea de a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Pian “Virtuozii”, la care s-au înscris 100 de concurenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani proveniţi din: Brăila, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Focşani, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgovişte, Tulcea. Manifestarea a fost realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila.
Împărţiţi pe categorii de vârstă, participanţii şi-au pus în valoare talentul şi buna pregătire de specialitate în cadrul a trei (sub)secţiuni: prima – dedicată participanţilor care studiază pianul în şcoli populare de artă, centre culturale, cămine culturale, case de cultură, sistem privat; a doua – cea care a inclus participanţi proveniţi din colegii, licee şi şcoli cu profil vocaţional (pian); cea de-a treia – rezervată grupurilor formate din doi elevi.
Câştigătoarea Marelui Premiu şi Trofeului Concursului Naţional de Pian “Virtuozii 2023” este Leu Sara-Adriana, în vârstă de 16 ani, de la Liceul de Arte “Hariclea Darclée” Brăila, profesor Galina Cojocari.
Măiestria concurenţilor s-a mai concretizat în acordarea a 31 Premii I, 40 Premii II, 17 Premii III şi 7 Menţiuni – reprezentate prin diplome, cupe şi medalii. De asemenea, au fost oferite şi diplome de merit profesorilor coordonatori. Palmaresul complet al concursului se regăseşte pe http://www.vespasianlungu.ro.
Juriul a fost format din: preşedinte – conf. univ. dr. Cristina Răducanu (Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” Iaşi), prof. gr. I Inga Dăşanu (Colegiul National de Arte “Regina Maria” Constanţa) şi prof. gr. I Raluca Ciucă (Liceul de de Arte “Hariclea Darclée” Brăila şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila).

Organizatorii au ținut să mulţumescă tuturor celor care au contribuit la succesul manifestării: concurenţi, cadre didactice, părinţi, conducători ai instituţiilor participante, membri ai juriului, parteneri media.