Eveniment cultural educativ, dedicat Zilei Internaționale a Poeziei

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Mun. Brăila vor găzdui în data de 21 martie 2023, începând cu ora 14:30, un eveniment cultural educativ dedicat Zilei Internaționale a Poeziei.
La această manifestare vor participa două generații diferite, respectiv seniorii, membri ai Uniunii Județene Solidaritatea Pensionarilor din Brăila și ai Proiectului cultural “Poezie la vârsta a III-a”, coordonator Viorica Novac și elevii clasei a II-a C a Școlii gimnaziale “Ion Creangă” Brăila, coordonator prof. Suzana Purice, ce vor aduce un omagiu literaturii, în general și poeziei în special, prin momentele artistice, cu o deosebită încărcare emoțională, încurajând legăturile interumane și schimbul de idei, într-o lume a frumosului a inspirației și a poeziei.
Evenimentul cultural dedicat Zilei Internaționale a poeziei din data de 21 martie 2023 se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și va fi transmis live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila