Lansarea Festivalului Concurs “Întâlnirea Umoriștilor” | Lucrările vor fi trimise până la data de 7 aprilie 2023!

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) “Ștefan Tropcea”, organizează cea de a cincea ediție a Festivalului Concurs “Întâlnirea Umoriștilor”. Manifestarea va avea loc, în perioada 28-30 aprilie 2023, la Brăila, la Casa Memorială “Petre Ștefănescu-Goangă”. Concursul se va desfășura pe două secțiuni, fiecare având tema sa. Pentru secțiunea UMOR PE RIME (poezie umoristică și distihuri absurde) a fost aleasă tema “Fără inimă”, iar pentru secțiunea PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme) tema este “Cu inimă”. Concurenții pot participa la ambele secţiuni și subsecțiuni, însă nu pot obţine decât un premiu (care răsplătește cea mai valoroasă dintre lucrările sale). Lucrările vor fi trimise până la data de 7 aprilie 2023 (data poștei), într-un exemplar, cu motto, pe adresa de e-mail a Casei de Cultură a Municipiului Brăila: contact@culturabraila.ro, sau prin poștă pe adresa Casa de Cultură a municipiului Brăila, Piaţa Poligon, nr.2 , Brăila, cu mențiunea: pentru concursul Întâlnirea Umoriștilor. În cazul lucrărilor trimise prin e-mail, se vor trimite două documente: primul va cuprinde datele personale și motto-ul, iar al doilea, lucrarea propriu-zisă cu motto. Jurizarea va avea loc în intervalul 10-14 aprilie 2023, lucrările primite urmând să fie analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B. Câștigătorii vor fi invitați la Brăila, unde, pe 29 aprilie 2023, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală.