Audiențe publice susținute de prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei | Numărul petenților în creștere

Activitatea Instituției Prefectului Județul Brăila a debutat, săptămâna aceasta, cu noi audiențe publice susținute de către prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei.
Astfel luni, 27.02.2023, cinci petenți au fost prezenți la sediul instituției pentru a prezenta problemele cu care se confruntă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut alături, în cadrul întâlnirii cu petenții, specialiști din cadrul serviciului Juridic și compartimentului Control.

“Observ că interesul brăilenilor pentru aceste audiențe a crescut în perioada mea de mandat, dovadă fiind numărul tot mai mare de petenți care solicită întâlniri directe cu reprezentantul Guvernului în teritoriu.”

a declarat prefectul Iulian Timofei

“Persoanele care vin la sediul instituției prefectului fără să se fi înscris, în prealabil, în audiență, pot primi consiliere și îndrumare, în limita atribuțiilor instituției, la compartimentul Relații Publice.
Potrivit prevederilor art. 28 din O.M.A.I. nr. 33/2020, privind activitățile de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor, solicitantul va adresa conducerii o cerere de primire în audiență, formularul on-line fiind disponibil pe site-ul instituției, la secțiunea Contact-Audiențe.”, au precizat reprezentanții Prefecturii Brăila.