După aeroport, vor începe lucrările și la Studiul de Fezabilitate pentru drumul de mare viteză Transregio| Chiriac: “Aceste proiecte vor aduce o dezvoltare durabilă şi grandioasă pentru toată regiunea!”

Încă un pas important în dezvoltarea Județului Brăila, după începerea Studiului de Fezabilitate pentru aeroportul Galați – Brăila! Astăzi, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Studiul de Fezabilitate Transregio Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – A2, concret pentru aproximativ 142 de kilometri de drum care vor conecta Brăila la Autostrada Soarelui.
Vestea a dat-o chiar președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, într-un mesaj făcut public astăzi: “Cel mai mare ADI din România, cea mai mare asociere la nivel național, 4 Consilii Județene fac demersuri importante pentru regiunea de Sud-Est să se dezvolte. Astăzi, am semnat ordinul de începere al Studiului de Fezabilitate pentru aproximativ 142 de kilometri de drum”.
Președintele CJ Brăila a mai ținut să sublinieze faptul că tranzitarea de la proiecte de mică anvergură la cele mari, sau foarte mari, derulate între mai multe consilii județene din regiune, reprezintă un pas important pentru dezvoltarea Județului Brăila.
“Faptul că am trecut de la proiectele noastre mici, ale judeţului, la proiectele mari de infrastructură este de bun augur, pentru că aceste proiecte vor aduce o dezvoltare durabilă şi grandioasă pentru toată regiunea. Este una din misiunile noastre pentru următorul mandat, am început cu cele două proiecte măreţe, acest drum expres şi cu aeroportul de la Braniştea, vor veni şi alte proiecte împreună cu celelalte entităţi administrative să gândim şi să punem în aplicare proiecte care sunt necesare nu numai brăilenilor şi gălăţenilor, ci întregii regiuni.
• lungime estimată de 142 de kilometri – va lega județele Galaţi, Brăila, Ialomița și Călăraşi.
• Investiția totală – aproximativ 500 de milioane de euro.
• Noua șosea de mare viteză va face conexiunea orașului Slobozia cu Galați și Brăila, cu Autostrada Soarelui (A2) și apoi cu Dunărea, via Călărași.”, a venit cu detalii tehnice președintele CJ Brăila.
Președintele Chiriac a mai precizat că acest proiect va fi finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
“Contractul pentru studiul de fezabilitate TransRegio Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – A2, proiect care se derulează prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) formată din CJ Galaţi, CJ Brăila, CJ Călăraşi şi CJ Ialomiţa, a fost semnat pe data de 27 ianuarie 2023, la Brăila, în prezenţa ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”.
În finalul mesajului său, adresat brăilenilor, președintele CJ Brăila a mai ținut să menționeze că perioada de implementare este de 210 zile de la data de ordinului de începere a prestării serviciilor.

Precizăm că semnarea Studiului de Fezabilitate a avut loc astăzi la Ialomița, eveniment extrem de important pentru regiunea noastră, la care au participat alături de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
La răndul său, președintele CJ Galați, Csotel Fotea, a precizat că fiecare președinte de consiliu județean va colabora cu firmele implicate, astfel încât să fie stabilite cele mai bune soluții pentru județul respectiv.
“Le-am explicat reprezentanților firmelor care au câștigat licitația cât de necesar este acest proiect, astfel încât peste 7 luni așteptăm soluții și variante pentru acest drum de mare viteză.”, a mai spus președintele CJ Galați.