A fost aprobată Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 18 ianuarie 2023, Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030.
Este un moment de maximă importanță pentru învățământul românesc, fiind pentru prima dată când România adoptă o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice. Obiectivele și măsurile prevăzute vizează mai multe paliere (educație formală și nonformală, resursă umană, inclusiv formarea cadrelor didactice, investiții, resurse deschise, parteneriate, etc.), prin patru direcții de acțiune: implementarea unui Program național educațional pentru mediu și climă; identificarea, promovarea și facilitarea unor soluții pentru crearea și utilizarea de resurse educaționale; crearea, dezvoltarea și sprijinirea reabilitării de infrastructură pentru școli sustenabile; formarea resursei umane implicate în educația privind mediul și schimbările climatice în vederea promovării unei culturi a sustenabilității la nivelul instituțiilor de învățământ.
Educația pentru mediu și schimbări climatice trebuie să fie abordată integrat, în toți anii de studiu, în vreme ce infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adecvată standardelor europene și globale de dezvoltare sustenabilă.
Mai multe detaliile aici: https://bit.ly/3JePgeD