“Colindăm, colindăm”, spectacol inedit susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila

Colindele, zestrea spirituală a românilor, vor răsuna din nou, miercuri seară, 21 decembrie 2022, la sala mare a Casei Tineretului, într-un spectacol de tradiție, organizat de Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila, în parteneriat cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.
Organizatorii oferă brăilenilor și nu numai, un concert inedit susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, cei care ne vor bucura și în acest an cu minunatele lor colinde, devenite deja o tradiție.
Din program nu vor lipsi colindele tradiționale dar și din repertoriul internațional care, în interpretarea Muzicii Militare, vor emoționa și binedispune pe cei prezenți în sala de spectacole. Aceștia vor avea încă o dată privilegiul de a-i asculta și aplauda pe talentații artiști în uniforme, sub conducerea muzicală a Locotenentului Raul Ionuț Badale.
Intrarea este liberă și se va face doar pe bază de invitații, în număr limitat, cu titlu gratuit obținute de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Piața Traian, nr. 2, Mun. Brăila.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 17:00, și va fi transmis on line, pe pagina de Facebook a Organizatorului – Centrul de Creaţie Brăila.