Aeroportul Galați – Brăila va fi cuprins în bugetul României pe 2023 | Președintele CJ Brăila Chiriac: “Brăila și Galațiul vor primi 15 milioane de lei de la bugetul de stat pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului”

“Brăila și Galațiul vor primi 15 milioane de lei de la bugetul de stat pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului”. Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila, a dat astăzi această veste importantă pentru județele Brăila și Galați.
“Este o veste extraordinar de bună pentru regiunea noastră, care dă încredere brăilenilor și gălățenilor că aeroportul se va realiza.”, a declarat președintele CJ Brăila în cadrul unui mesaj, făcut public astăzi.
În opinia politicianului social – democrat brăilean, această decizie reprezintă un nou pas înainte, iar faptul că se vor primi fonduri de la bugetul de stat pentru studiile necesare implementării acestui proiect, de importanță majoră pentru cele două județe, “arată că proiectul aeroportului este unul serios, bine structurat, care iată că are sprijinul autorităților de la București și care este pe lista de investiții majore.
Și mai arată ceva – seriozitatea și implicarea deosebită a celor două comunități pentru ca, după zeci de ani de așteptare, acest vis al brăilenilor și gălățenilor să devină realitate”
.
Francisk Iulian Chiriac a mai ținut, în finalul mesajului său, să sublinieze faptul că, la ora actuală, se poate vorbi despre o colaborare reală între social – democrații din cele două județe, această colaborare mergând până la nivel parlamentar, realizarea acestui aeroport reprezentând o prioritate, în special, pentru deputații și senatorii social – democrați brăileni și gălățeni.
“Astfel, alături de colegii de la Consiliul Județean Galați lucrăm intens, pas cu pas, pentru realizarea acestei investiții, care a devenit o prioritate pentru cele două comunități.
Mulțumim în mod deosebit parlamentarilor social – democrați din Brăila și Galați care au susținut acest amendament la legea bugetului.”