Vizită de lucru a prefectului în comuna Dudești | Timofei a lăudat investițiile ISU Brăila din localitate: „Mă bucură faptul că se realizează astfel de investiții pentru siguranța brăilenilor”

Prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei, a avut o întrevedere cu primarul comunei Dudești, Marian Bocănel.
Întâlnirea face parte dintr-o serie de evenimente pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu, Iulian Timofei, le desfășoară pentru deplina legalitate a activităților administrațiilor publice locale.
Discuțiile s-au purtat în jurul problemelor de administrație locală, investiții, precum și fond funciar.
În a doua parte a vizitei, prefectul Iulian Timofei împreună cu viceprimarul UAT Dudești, însoțiți de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila, colonelul Ion Cristian, au vizitat Detașamentul 2 de Pompieri Brăila, din cadrul ISU Brăila, un punct de lucru înființat recent.

”Mă bucură faptul că se realizează astfel de investiții pentru siguranța brăilenilor. Autospeciala din cadrul Detașamentului 2 este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în scurt timp a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.
Era necesară înființarea unui nou punct de lucru în această parte a județului care va deservi atât locuitorii comunei Dudești precum și cetățenii din localitățile limitrofe.”

a declarat cu această ocazie prefectul județului Brăila

Sursă foto: Instituția Prefectului – Județul Brăila