Inițiativa legislativă, privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”, a strâns deja mii de semnături | Deputatul Grațiela Gavrilescu: „Este un proiect pentru aflarea adevărului!”

„Inițiativa legislativă cetățenească privind «recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale», sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, se bucură de un real succes în rândul oamenilor, un număr important semnând, deja, pentru acest proiect.”, susține deputatul umanist Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
Până în prezent, mai susține același parlamentar, s-au strâns „18.000 de semnături, din totalul de 100.000, necesar pentru depunerea inițiativei.”
Campania de strângere de semnături demarată de PUSL se desfășoară în aproape toată țara și se așteaptă ca proiectul să poată fi depus la Parlament înaintea începerii următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie a anului viitor.
Inițiativa legislativă, legată de recuperarea marilor averi ce nu pot fi justificate, are drept scop promovarea egalității în fața legii și își propune să contribuie la identificarea discrepanțelor dintre averile importante și veniturile legale declarate și direcționarea celor ilegale către obiective de interes public: grădinițe, școli, spitale.
„Este un proiect pentru aflarea adevărului, pentru că am văzut atât de multe cazuri în care unii s-au îmbogățit peste noapte, iar oamenii cinstiți au asistat, neputincioși, la acest fenomen. Adoptarea acestei inițiative legislative ar permite recuperarea de către bugetul de stat a sumelor nejustificate și utilizarea lor în folosul românilor.”, a mai declarat deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu.