7 accidente rutiere, dintre care 5 cu victime, surprinse de polițiștii locali cu ajutorul camerelor de luat vederi

În perioada 04 – 11.10.2022, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010, oamenii legii aplicând 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 170.095 lei.
În perioada amintită, polițiștii locali au desfășurat mai multe acțiuni pe linia monitorizării video a Municipiului Brăila, poliţiştii locali din cadrul Dispeceratului Monitorizare surprinzând, cu ajutorul
camerelor de luat vederi, 7 accidente rutiere, dintre care 5 soldate cu victime.
Aceștia au anunțat imediat Serviciul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brăila, pentru luarea măsurilor ce se impun.
De asemenea, au fost înaintate Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale, Biroului Rutier, Biroului Ordine Publică, Biroului Proximitate și Protecția Animalelor, imaginile stocate şi prelucrate în cazul a 7 investigaţii privind comiterea unor infracţiuni și contravenții pe raza Municipiului Brăila.