5 karateka brăileni au urcat pe podium de 14 ori, la Mondialele din Cehia | Karateka Clubului de Arte Marțiale Tsunamy aduc onoare orașului, imnul României fiind auzit de 5 ori doar pentru sportivii brăileni

În perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2022, la Karlovy Vary, Cehia, lotul național de Karate SKDUN, afiliat la Federația Română de Arte Marțiale, a participat cu peste 200 de sportivi, la cea de-a 29-a ediție a Campionatului Mondial și a 14-a ediție a Cupei Mondiale de Karate SKDUN.
Înscrierea sportivilor a fost făcută în programul informatic Sportdata, iar buna desfășurare a competiției a fost supervizată de Președintele organizației mondiale de karate SKDUN, Shihan Aurel Pătru, centura neagră 8 Dan, instructorii comitetului tehnic Sensei Colin Putt și marele maestru japonez Yasuyoshi Saito, precum și de către membrii BOARD ai Shotokan Karate Do of United Nations (SKDUN).

„Realitatea este ca avem o echipa foarte bună însă mai important este că avem în spate o generație nouă, de copii talentați pe care va trebui să-i «creștem» cu grija pentru a ajunge la rândul lor karateka foarte buni și din punct de vedere sportiv dar și în ceea ce privește educația lor.”

a declarat Președintele organizației mondiale de karate SKDUN, Shihan Aurel Pătru

Lupta a fost acerbă, concurând peste 1000 de karateka, de pe 4 continente, din peste 28 de țări, inclusiv Japonia. Arbitrajul, secretariatul și securitatea fiind realizate de cei mai buni profesioniști internaționali.

Fiind membrii ai lotului național, dar mai ales prin susținerea financiară a Consiliului Județean Brăila, în baza Legii 69/2000 privind educația fizică și sportul, 5 karateka brăileni legitimați la Asociația Clubul de Arte Marțiale Tsunamy Brăila, care sunt antrenați de Senseii Sebastian Cazan și Florin Nichifor, în sala de sport a Liceului ”Edmond Nicolau”, au luptat la această competiție pentru titlul de campioni mondiali și au urcat pe podium de 14 ori, imnul țării noastre fiind auzit de 5 ori, doar pentru sportivii brăileni care au ocupat cea mai înaltă poziție a podiumului.

Următorul obiectiv competițional la care vor participa karateka brăileni, este Campionatul European, din luna martie 2023 ce va avea loc în localitatea Lignano Sabbidoro, Italia.

”A fost o competiție reușită. Mă bucur enorm pentru rezultatele copiilor și mă bucur că avem viitor și asta contează enorm, să avem baza de selecție, să avem de unde alege pentru performanță. Felicit sportivii pentru efortul depus și mulțumesc Consiliului Județean Brăila pentru sprijinul acordat, sprijin fără de care ne-ar fi fost dificil să ajungem la Mondiale. Avem sportivi dedicați, implicați, care ne fac cinste. Încercăm prin sport să educăm copiii pentru a ajunge oameni de excepție, modele în societate! Osss! Mă înclin.”

a declarat sensei Sebastian Cazan, președintele clubului Tsunamy Brăila

Campionii brăileni sunt următorii:
Plopeanu Laurențiu Andrei (centura albastră 4 kyu):
· Locul 1 la Jiyu kumite, juniori, 16–17 ani, 6–4 kyu, – 70kg;
· Locul 1 la Kihon Ippon Kumite, juniori, 16–17 ani, 6–4 kyu;
· Locul 2 la Kata Individual, juniori, 16–17 ani, 6–4 kyu;
· Locul 2 la Duo Kata Echipe, juniori, 16–20 ani, 6–4 kyu;
· Locul 3 la Duo Kata Echipe Mixt, juniori, 16–20 ani, 6–4 kyu.
Udrea Denisa Ștefania, (centura albastră 4 kyu), fiind la prima participare într-o competiție internațională și având 14 contraconcurenți la categoria ei de vârstă și grad, a obținut:
· Locul 1 la Kata Individual, copii 10–11 ani, 5–4 kyu, TOP 8;
· Locul 2 la Kihon Ippon Kumite, copii 10–11 ani, 6–4 kyu, – 34kg;
· Locul 3 la Jiyu Kumite, copii, 10–11 ani, 6–4 kyu, – 34kg.
Tatu Maria Rebeca (centura verde 6 kyu):
· Locul 1 la Kata Individual, cadeți, 14–15 ani, 6 kyu;
· Locul 3 la Kihon Ippon Kumite, cadeți, 14–15 ani, 6–4 kyu;
· Locul 3 la Jiyu Kumite, cadeți, 14–15 ani, 6–4 kyu, – 50 kg.
Manea Elena Raluca (centura verde 6 kyu):
· Locul 1 la Kihon Ippon Kumite, juniori, 16–17 ani, 6–4 kyu;
· Locul 3 la Duo Kata Echipe Mixt, 16–20 ani, 6–4 kyu.
Tudose Ovidiu Alin (centura albastră 4 kyu):
· Locul 2 la Kata Individual, cadeți, 14 – 15 ani, 4 kyu.