Teatrul „Maria Filotti” | „Vițelul de aur”, o dramatizare de Eugen Gyemant după romanul lui Ilf și Petrov

Duminică, 9 octombrie 2022, începând cu ora 18:00, în cadrul Sălii Mari a Teatrului „Maria Filotti”, din Brăila, va avea loc spectacolul sub titlul „Vițelul de aur”, dramatizare de Eugen Gyemant după romanul lui Ilf și Petrov, o producție a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.
Din distribuție fac parte (pe roluri): Nicholas Caţianis (Ostap Bender); Ciprian Braşoveanu (Koreiko); Liviu Pintileasa (Panikovski și alte personaje); Vlad Volf (Balaganov); Narcisa Novac (Varvara şi altele); Ciprian Chiricheş (Lohankin de origine maghiară şi alţii); Adrian Ştefan (Ptiburdukov şi alţii).
Regizor: Radu Iacoban
Scenograf: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Sound design: Aida Sosic
Durata spectacolului: 2h 10′ – fără pauză
“Din miile de istorii ale omenirii, am decis să aleg o poveste despre un erou a cărui unică și tragică vină este aceea că s-a născut în țara greșită. Rusia din „Vițelul de aur” se descotorosea de țarism, spiritualitate, idealuri deșarte și îmbracă hainele ponosite și practice ale comunismului.
Pentru inadaptatul Ostap Bender, eroul naiv al poveștii noastre, această schimbare este absolut inacceptabilă. El visează «femei, expresuri albastre, o mare azurie, un vapor alb, un smoching aproape nepurtat, un lacheu japonez, un biliard propriu, dinți de platină, ciorapi necârpiți, mâncăruri gătite numai cu unt și mai ales gloria și puterea pe care o dau banii».
Avem de-a face cu o aventură inițiată de un individ ale cărui idealuri se sparg de orizontul arid și inexpugnabil al unei societăți care devine pe nesimțite din ce în ce mai docilă și îndobitocită. Adică, mai simplu, o comedie cu dimensiuni tragice.”
, a precizat regizorul Radu Iacoban, făcând referire la piesa „Vițelul de aur”.
Spectacolul poate fi vizionat și în a treia seară a Festivalului Național de Comedie de la Galați, luni, 10 octombrie 2022, de la ora 19:00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați.
Biletele pot fi procurate de la Agenția de bilete din Brăila sau accesând următoarele linkuri, în funcție de oraș:
Brăila: https://www.blt.ro/vitelul-de-aur.html
Galați: https://bilete.fanitardini.ro/alege-spectacol/188

Sursă foto: Fb. Teatrul „Maria Filotti” Brăila