2,6 miliarde de euro pentru România | Comisia Europeană a aprobat prima cerere de plată din cadrul PNRR

Comisia Europeană a aprobat prima cerere de plată din cadrul PNRR, după evaluarea efectuată asupra îndeplinirii celor 21 de ținte și jaloane de către Statul Român, conform declarațiilor reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor, din data de 15 septembrie 2022.
Astfel, cele aproximativ 3 miliarde de euro din care 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut vor susține investițiile și reformele asumate de România. În urma aprobării primei cereri de plată, suma primită de țara noastră va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare deja primite.
”Comisia Europeană a reconfirmat astăzi eforturile României pentru a îndeplini cele 21 ținte și jaloane asumate prin PNRR pentru care am depus prima cerere de plată la sfârșitul lunii mai, exact cum ne-am propus. Mulțumim Comisiei pentru sprijinul constructiv și consecvent pe care ni l-a acordat pentru a reuși să ajungem la această evaluare pozitivă și la aprobarea primei cereri de plată.
Sunt 3 miliarde de euro care susțin obiective precise de reformă și investiții care vor moderniza comunitățile, vor eficientiza instituțiile și vor revitaliza economia. Ritmul nostru de lucru, al ministerului pe care îl conduc împreună cu coordonatorii de reformă, cu Ministerul Finanțelor și cu prim-ministrul României va rămâne la fel de intens în perioada următoare, pentru a ne încadra în calendarul propus atât în ceea ce privește țintele și jaloanele cu termen de finalizare 30 septembrie, cât și depunerea celei de-a doua cereri de plată, în octombrie.”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, într-un mesaj public din data de 15 septembrie 2022.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a ținut să sublinieze, de asemenea, faptul că Guvernul va face tot posibilul pentru ca România să își atingă obiectivele și sarcinile pe care le are de îndeplinit în cadrul următoarelor jaloane și ținte pentru ca în luna octombrie, să poată fi înaintată și cea de-a doua cerere de plată, având în vedere și îndeplinirea cerințelor pentru aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Prima cerere de finanțare din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro, a primit avizul favorabil din partea Comisiei Europene, urmare a faptului că ne-am îndeplinit țintele și jaloanele care erau în lista de obiective asumate.
Astfel, împreună banii din investițiile străine directe și fondurile europene absorbite din cadrul financiar 2014-2021, ajungem la o sumă totală de aproximativ 15 miliarde de euro, bani prin care vom consolida funcționarea economiei noastre. Este o muncă pe care o vom continua, vom ține sub observație obiectivele și sarcinile pe care le avem de îndeplinit în cadrul următoarelor jaloane și ținte astfel încât, în luna octombrie, să înaintăm cea de-a doua cerere de plată și să ne îndeplinim toate cerințele pentru aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
Sunt convins că vom duce la bun sfârșit procesul de reformă și modernizare a României la care ne-am angajat prin PNRR și, totodată, ne vom îndeplini obiectivele legate de accederea noastră la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.”, a declarat public premierul Nicolae-Ionel Ciucă, în data de 16 septembrie 2022.