Peste două milioane de persoane neasigurate vor beneficia de pachetul minimal de servicii în asistența medicală primară

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat adoptarea ordonanței pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății și a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în cadrul Briefing-ului de presă, susținut după Ședința de Guvern, din data de 31 august 2022.
Acest act normativ introduce măsuri și clarificări ale cadrului legal din sistemul de sănătate, pentru a îmbunătăți activitatea și managementul din acest domeniu. De asemenea, mai modifică și pachetul minimal de servicii care se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat prin completarea cu servicii medicale de asistență medicală primară.
„Pentru a putea beneficia de aceste noi servicii medicale, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat vor avea obligația să se înscrie pe lista unui medic de familie. Astfel, peste două milioane de persoane neasigurate vor fi înregistrate la furnizorii de asistență medicală primară, respectiv medicii de familie, în acest fel putând beneficia de pachetul minimal de servicii în asistența medicală primară, toate fondurile necesare pentru plata acestor noi servicii medicale urmând a fi suportate prin transfer de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.”
a declarat Dan Cărbunaru
În plus purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai specificat și faptul că tot în acest document, „se vor regăsi reglementări noi privind situațiile în care se asigură finanțarea cheltuielilor cu medicamentele din bugetul Ministerului Sănătății, clarificându-se, totodată, modul de decontare a medicamentelor pentru bolnavii care sunt eligibili la tratament în străinătate în conformitate cu ordinul 50 al Ministerului Sănătății, fără a afecta bugetul de stat”.