10 persoane s-au ales cu amenzi în valoare de mii de lei pentru nereguli privind curățenia în municipiu

În perioada 16 – 23.08.2022, poliţiştii locali brăileni au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 72.805 lei.
Pe linia păstrării curățeniei în Municipiul Brăila, în perioada analizată, polițiștii locali brăileni au depistat şi sancţionat 10 persoane, cu amenzi în valoare de 11.000 lei, conform H.C.L.M. Brăila nr. 400/2022.
Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost depistate și sancţionate contravenţional 7 persoane, cu amenzi în valoare de 7.000 lei.
Pentru circulația cu motociclete, autovehicule, mopede, trotinete electrice și A.T.V.-uri pe trotuare, în parcuri, zone verzi și pe Faleza Dunării, o persoană din Brăila a fost depistată şi sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Pentru accesul autovehiculelor în Parcul Monument în afara intervalului orar cuprins între orele 22:00 – 09:00, conform H.C.L.M. Brăila nr. 399/2020, o persoană a fost depistată și sancționată contravențional de polițiștii locali cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Pentru schimbarea destinației zonelor verzi aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, a fost depistată şi sancţionată contravenţional o persoană, tot din Brăila, cu amendă în valoare de 2.500 lei – pentru schimbarea destinației unui spațiu verde din curtea interioară a unui bloc, prin turnarea unei platforme din beton.
Pentru neluarea măsurilor corespunzătoare de către deținătorii de animale (câini, pisici, păsări) în vederea eliminării disconfortului provocat colocatarilor sau vecinilor, prin zgomotele produse de animale sau prin lipsa de igienizare, concretizată prin neîndepărtarea mizeriei sau mirosurilor neplăcute, provenite de la animale, o persoană din municipiu a fost depistată şi sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.
Pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, o persoană din municipiu a fost depistată şi sancţionată contravenţional de oamenii legii cu amendă în valoare de 100 lei, aceasta fiind depistată fumând într-un părculeț de joacă pentru copii.