Efective ale Jandarmeriei Brăila vor fi prezente, în weekend, la Zilele Comunelor Surdila Găiseanca și Frecăței

În weekendul 27 – 28 august a.c., două localități brăilene se află la ceas aniversar, motiv pentru care jandarmii brăileni se vor afla în zona locurilor de desfășurare a manifestărilor cultural-artistice, pentru siguranța comunității.
Astfel, sâmbăta aceasta, echipaje ale Jandarmeriei Brăila vor fi prezente în localitea Surdila Găiseanca, în zona stadionului, acolo unde sunt programate a se desfășura spectacole de muzică ușoară și populară, cu ocazia aniversării Zilei Comunei. Iar duminică, efective din cadrul IJJ Brăila se vor afla în localitatea Frecăței, pentru a se asigura că sărbătoarea comunei se va desfășura în siguranță pentru participanți.
„Prevenirea și combaterea faptelor antisociale sunt principalele activități pe care le vor desfășura colegii noștri în locurile menționate. Vom avea alături echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea al județului Brăila.
Venim cu câteva recomandări pentru cetățenii dornici să petreacă: acordați o atenție sporită copiilor, deoarece se pot pierde ușor în aglomerație și evitați să intrați în conflicte, indiferent de natura lor. La nevoie, puteți conta pe ajutorul colegilor noștri, ori apelați numărul unic de urgență 112!”
, a precizat sergent major Andreea Abăseacă, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
De asemenea, domnia sa a adresat și un mesaj de felicitare, din partea IJJ Brăila, locuitorilor celor două localități brăilene: „Jandarmeria Brăila urează în avans «La mulți ani!» tuturor locuitorilor comunelor Surdila Găiseanca și Frecăței!”

Sursă foto: Fb. Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila